Formată exclusiv din jucători autohtoni CNS Cetate va reprezenta municipiul reşedinţă de judeţ în Liga a IV-a Hunedoara în sezonul 2013-2014.
După mai bine de un an de linişte profundă din tribuna stadionului „Cetate” din Deva va fi animată din nou. Suporterii deveni se pot pregăti încă de pe acum să ia drumul vechii arene de la poalele Cetăţii pentru a-şi susţine formaţia favorită. Noua echipă de fotbal a Devei, Colegiul Naţional Sportiv Cetate, sau prescurtat CNS Cetate, este formată 100 la sută din jucători autohtoni, toţi tineri şi dornici de afirmare la fel ca şi antrenorul desemnat să o formeze.
„Obiectivul meu este să formez la Deva o echipă competitivă, care să joace eficient şi spectaculos. CNS Cetate este o echipă formată din jucători deveni care vor juca pentru Deva. Sper ca prestaţia tinerilor mei elevi să satisfacă pretenţiile publicului spectator care va veni la stadion să ne vadă”, a spus antrenorul principal al CNS Cetate Deva, Marius Sîrbu.
Lot de jucători tânăr şi entuziast
CNS Cetate este susţinută de Consiliul Local şi Primăria Deva, iar în sezonul 2013-2014 va evolua în Liga a IV-a Hunedoara. Fotbaliştii deveni cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani s-au apucat deja de treabă. Cu toţii trag tare la antrenamente unde pregătesc participarea în campionatul viitor unul fără un obiectiv prea îndrăzneţ. Totuşi, entuziaşti jucătorii deveni visează la o clasare în primele echipe din judeţ.
„Eu sper ca în sezonul viitor CNS Cetate să încheie campionatul pe un loc cât mai sus în clasament, în primele cinci locuri. Competiţia este una modestă nu avem de ce să ne temem de adversari”, crede juniorul de 17 ani, Alexandru Medrea.
La doar 23 de ani Alexandru Doboş este cel mai mare dintre jucătorii din lotul lui CNS Cetate Deva.
„La ce lot tânăr avem mă simt bătrân la 23 ani. La cât de ambiţioşi şi dornici de afirmare i-am văzut la antrenamente pe colegii mei eu cred că avem toate atuurile să urcăm cât mai sus în viitorul campionat. Sper ca tot ajutorul să vină spre noi”, a spus şi Alexandru Doboş.
Directorul Colegiului Naţional Sportiv Cetate Deva, Adrian Liga, crede că echipa de fotbal a liceului va face performanţă dacă i se va acorda încredere şi răbdare.
„În sport în general şi implicit în fotbal rezultatele vin în timp. Pentru a face performanţă echipa are nevoie de susţinere şi răbdare”, crede Liga.
Campionatul judeţean de fotbal va începe pe 17 sau 24 august în funcţie de câte echipe se vor înscrie.