24.2 C
Deva
sâmbătă, septembrie 23, 2023

FOTBAL/LIGA A V-A HUNEDOARA/SERIA I/În grafic spre câştigarea campionatului

Agrocompany Băcia a încheiat prima parte a campionatului în fruntea Seriei I. VEZI TOATE REZULTATELE OBŢINUTE DE LIDER ÎN TUR ŞI CLASAMENTUL !

Foto: FB/agrocompanybacia
Foto: FB/agrocompanybacia

Poate singura echipă care şi-a anunţat intenţia de a câştiga campionatul în Seria I a Ligii a V-a Hunedoara la finalul sezonului 2013-2014, Agrocompany Băcia, îşi urmează planul etapă cu etapă. Băieţii lui Iosif Marc au un motiv bine întemeiat. Anul viitor CS Agrocompany Băcia sărbătoreşte 10 ani de la înfiinţare!


Turul, etapă cu etapă

Agro Băcia a încheiat turul pe primul loc în Seria Valea Streiului cu 20 de puncte – 6 victorii, două remize şi-o înfrângere – la egalitate cu Unirea General Berthelot dar cu golaveraj pozitiv (+ 19 la +18) dar şi un succes în jocul direct – scor 1-0, la Băcia, în etapa a IV-a. Altfel, Băcia a avut un start dificil şi sinuos de campionat. În prima rundă Agrocompany a înfruntat şi dovedit pe campioana en-titre Cetate Răchitova, iar în etapa a doua fost învinsă – singurul eşec – de vicecampioana Măgura Pui. Înfrângerea a lăsat urme. În etapa a III-a Băcia a cedat primele puncte pe teren propriu la finalul jocului cu Cerna Lunca Cernii încheiat nedecis dar cu multe goluri. Au urmat două victorii între care una la scor, în deplasare, în faţa fostei echipe de Liga a IV-a, CS Ghelari. A urmat un nou pas greşit pe teren propriu de data aceasta cu Sântămăria Orlea urmat de un finiş în forţă cu 3 victorii la rând şi un golaveraj de 18-4 şi o concluzie: „Seria unu este mai puternică decât a doua. Sper să ne menţinem pe locul 1 şi după etapa a 18-a şi să sărbătorim cum se cuvine un deceniu de existenţă a Clubului Sportiv Agrocompany Băcia”, a spus preşedintele-antrenor Iosif Marc.

Toată echipa a dat gol

Băcia dă şi golgheterul Seriei I – Paul Apati cu 11 goluri. Alţi 13 jucători din lotul lui Agrocompany au marcat cel puţin câte un gol în primele 9 runde între care s-au remarcat Silviu Zelinoi cu 3 goluri şi Darius Ardelean cu două goluri. Campionatul se va relua în luna aprilie 2014.

FOTBAL JUDEŢEAN    
LIGA A V-A HUNEDOARA-SERIA I
Rezultatele obţinute de Agrocompany Băcia în turul sezonului 2013-2014
Et. 1.Agrocompany Băcia – Cetate Răchitova           2-1
Et. 2.Măgura Pui – Agrocompany Băcia           3-1
Et. 3.Agrocompany Băcia – Cerna Lunca Cernii 3-3
Et. 4.Agrocompany Băcia – Unirea Gen. Berthelot           1-0
Et. 5.CS Ghelari – Agrocompany Băcia           1-6
Et. 6.Agrocompany Băcia – AS Sântămăria Orlea           1-1
Et. 7.Voinţa Sălaşu de Sus – Agrocompany Băcia           1-8
Et. 8.Agrocompany Băcia – Dacia Boşorod           5-1
Et. 9.Sargeţia Bretea Română – Agrocompany Băcia           2-5

CLASAMENTUL

1. Agrocompany Băcia 9 6 2 1 32    – 13 20p
2. Unirea General Berthelot 9 6 2 1 28    – 10 20p
3. Cetate Răchitova 9 5 2 2 32    – 14 17p
4. Cerna Lunca Cernii 9 5 2 2 20    – 10 17p
5. Măgura Pui 9 5 1 3 39    – 21 16p
6. AS Sântămăria Orlea 9 3 4 2 22    – 21 13p
7. Sargeția Bretea Română 9 1 4 4 19    – 26 7p
8. Dacia Boșorod 9 2 1 6 19    – 30 7p
9. CS Ghelari 9 1 1 7 11    – 31 4p
10. Voința Sălașu de Sus 9 1 1 7 11    – 57 4p

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente