13.3 C
Deva
marți, aprilie 16, 2024

Listele electorale neactualizate le-au adus sancţiuni

*A plouat cu avertismente în judeţul Hunedoara din partea Autorităţii Electorale Permanente

 Nu mai puţin de 12 avertismente au fost aplicate, în numai o lună, de către reprezentanţii Filialei Vest a Autorităţii Electorale Permanente unor primării din judeţul Hunedoara.

sanctiuniÎn luna ianuarie şi februarie, Autoritatea Electorală Permanentă a desfășurataproape 600 de controale la nivel național, în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral. În urma acestora, au fost aplicate 209 sancțiuni, 84 dintre acestea concretizându-se prin amenzi în cuantum total de 87.500 lei, iar 125 prin avertismente. Filiala Vest a Autorității Electorale Permanente a aplicat un număr de 23 de avertismente, pentru încălcarea art. 50, lit. a^2 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 50, lit. a din Legea 35/2008, “Constituie contravenţii, dacă acestea nu constituie infracţiuni, următoarele fapte: a) înscrierea, cu bună-ştiinţă, a unui alegător în mai multe liste electorale ale localităţii de domiciliu, înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot”, aşa că primăriile au fost sancţionate din cauza listelor electorale neconforme cu datele reale. Potrivit oficialilor Filialei Vest a AEP, în judeţuş Hunedoara sancţiunile au fost aplicate ca urmare a controalelor din luna februarie. Astfel, Primăria Sântămăria Orlea a primit 2 avertismente, la fel ca şi Primăria Burjuc, Răchitova şi cea din Crişcior. Primăria Ilia s-a ales cu un avertisment, în timp ce la Dobra s-au aplicat 3 sancţiuni de acest gen.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, acțiunile de instruire, îndrumare și control electoral au ca principale obiective îndrumarea privind utilizarea Registrului electoral; monitorizarea modului de efectuare a înregistrărilor ori a radierilor în Registrul electoral, conform prevederilor legale în vigoare; verificarea modului de păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente, complementare și speciale; verificarea modului de actualizare a listelor electorale; verificarea modului de întocmire a listelor electorale; verificarea semnării listelor electorale de către persoanele abilitate; verificarea efectuării de comunicări către judecătoria competentă teritorial cu privire la modificările operate în exemplarul listei electorale existent la primărie; identificarea înscrierilor greşite sau a erorile din listele electorale; obținerea de informații privind integritatea și modul de confecționare de logistică electorală (urne, cabine de vot etc.); verificarea modului de păstrare şi recuperare a materialelor de logistică electorală.

Carmen Cosman – Preda

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/