Deputatul Carmen Hărău a făcut ca sărbătorile de iarnă, din acest an, să fie cu adevărat fericite pentru mii de hunedoreni-foşti siderurgişti, metalurgişti şi oţelari, odată cu adoptarea legii prin care sunt recunoscute grupele de muncă. În plus, câţiva dintre copiii hunedorenilor cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură au reînnoit contractul prin care, în ultimii trei-patru ani, au beneficiat de burse de studiu acordate de parlamentarul liberal cu scopul de a preveni abandonul şcolar. TEXT de Nicolle Ebner
Sprijin pentru copiii greu încercaţi de viaţă
Andreea are o situaţie destul de dificilă, dar cu toate acestea reuşeşte să facă faţă tuturor greutăţilor. În urmă cu doi ani, mama a decedat. Tatăl este detaşat cu serviciul în altă localitate, iar Andreea, care este în ultimul an de liceu şi se pregăteşte intens pentru bacalaureat, trebuie să aibă grijă şi de surorile ei mai mici. Adolescenta primeşte bursă de trei ani, numai că anul acesta, în carnetul de note, au apărut şi câteva note de 7. E drept, puţine, dar asta nu a împiedicat-o pe Carmen Hărău să-i atragă atenţia că nu are voie să obţină note mai mici de 8, pentru că riscă să piardă bursa lunară în valoare de 300 de lei. Andrei, reprezintă Şcoala Generală nr. 6 din Hunedoara la mai multe olimpiade. La unele s-a calificat pentru faza locală, la altele pentru faza judeţeană. Mai şchioapătă şi el pe ici pe colo, dar carnetul e plin, în cea mai mare parte, de note de 9 şi de 10. Andrei primeşte, din acest an şcoar, o bursă de 400 de lei. Un loc pe podiumul olimpiadelor i-ar putea aduce o suplimentare a bursei care să acopere şi chetuielile de deplasare la concursurile naţionale şi de ce nu, chiar internaţionale. A treia bursieră este de etnie rromă. Copila este crescută de tatăl ei care a fost felicitat de parlamentarul liberal pentru rezultatele fiicei. Pe lângă burse, elevii au primit şi câte un pachet cu multe dulciuri şi fructe.
Listă lărgită pentru bursieri
În această perioadă, liberalii hunedoreni sunt în plin proces de selecţie pentru a ajuta copii din categoria celor cu risc de abandon şcolar. Copii emineţi dar care, din cauza lipsurilor, sunt pe cale de a nu se mai putea duce la şcoală. „Este Moş Crăciun, şi fac lucrul acesta de ani de zile. Până acum, în altă ipostază (n.r.: ca om de afaceri), dar de astă dată, sprijinită de colegii mei din PNL, am făcut o verificare a rezultatelor bursierilor noştri, şi mâine (n.r: astăzi) vom oferi alte câteva burse”, a declarat, pentru ZHD, deputatul liberal Carmen HĂRĂU.
Astăzi, la biroul parlamentar al deputatului Carmen Hărău sunt aşteptaţi alţi trei elevi. Doi dintre ei s-au evidenţiat la nivel naţional în competiţiile sportive, iar a treia bursă va merge pentru susţinerea tratamentului unui elev bolnav de cancer.