Ei da, lansarea la apă a proiectului legii descentralizării face valuri pe marea agitată a interesului politic. PSD-ul face festival cu ea, PNL-ul este pro, dar ceva mai rezervat, iar opoziţia băsesciană a etichetat-o rapid ca una din puţinele pomeni pe care actuala putere o mai poate face baronilor locali, în lipsa imunităţii la DNA, ANI and Co. coroborată cu un buget public nevolnic.
Toată această zvârcolire politicianistă este la noi ca şi mareea, vine şi se retrage. Rămâne însă descentralizarea. În esenţă ce a făcut Guvernul? Şi-a luat de pe cap o sumă de răspunderi şi a pus-o în cârca judeţelor. Consiliile judeţene câştigă astfel mai multă putere, la pachet cu griji şi deficite bugetare de care Guvernul s-a lepădat.
Statura administrativă a judeţului creşte şi cuprinde de acum direcţiile agricole şi sanitare, avizele de mediu, cultura, tineretul şi sportul, autorizarea şi facilitarea în turism, cluburile şi bazele sportive, bazele şcolare şi atribuţiile teritoriale în ceea ce priveşte pescuitul. Totul altoit pe un transfer patrimonial impresionant.
De ce s-a făcut descentralizarea pe structura judeţelor şi nu pe cea a primăriilor? Pentru că ar fi fost inutil în actualul stadiu de subdezvoltare a know-how-ului şi logisticii din primăriile româneşti. Ar fi fost ca şi cum Guvernul ar fi pus să sape şanţuri sute de ciungi cu lopeţi de cauciuc. Cu câteva excepţii evident.
În plus, o manevră de reformă administrativă de această amploare nu poate ieşi perfect din prima. Vor apărea perturbări pentru că transferul presupune satisfacerea unei birocraţii laborioase. Este posibil totodată ca această formă de reorganizare să fie doar o fază intermediară, iar descentralizarea să avanseze în perspectivă şi mai aproape de cetăţean, în speţă la uşa primăriei din oraşul lui.
Deocamdată, pentru simplul petiţionar şi mediul de afaceri hunedorean, un consiliu judeţean care poate rezolva probleme şi emite înscrisurile pentru care se mergea până acum cu jalba în proţap la “mitici”, la Bucureşti, are valenţa unui avantaj.Cel puţin oamenii vorbesc aceeaşi limbă.
Mai rămâne să vedem ce facem cu potenţialul crescut de şpagă şi foloase necuvenite de care sunt aprioric bănuiţi preşedinţii de consilii judeţene odată cu delegarea surplusului de mijloace de la Guvern. Din acest punct de vedere nu am griji deosebite atâta timp cât rapoartele SRI au început în sfârşit să producă efecte, iar DNA, ANI şi Justiţia au primit ordin să rupă muşamaua. Semn că am ajuns şi noi pe scara evoluţiei la faza de după primul milion de dolari muls. Ştiţi, ăla despre care nu se pun întrebări. Aşa că, nu cred că este o falsă percepţie dacă spun că verbul “a fura” nu se mai conjugă fără griji în România decât la trecut.
Să nu mă contrazică nimeni cu fapte !
