Ipoteză de lucru. Pornim de la premisa că oraşul trăieşte prin cetăţenii săi. Sau – slogan de campanie electorală – că oraşul trebuie redat cetăţenilor. La fel ca Cetatea redată Devei.
A fost pentru prima dată, după multă vreme, când am avut senzaţia că trăiesc într-un oraş al cărui ritm este sincron cu cel al marilor oraşe. Din punct de vedere civic, profesional şi al eleganţei de exprimare. Mai am senzaţia asta în timpul unor evenimente culturale de marcă, duse dincolo de provincialism. Dar acum mă refer la conferinţa de presă organizată de Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala teritorială Hunedoara, pe tema tăierii la ras a pinilor din curtea Catedralei „Sfântul Nicolae” din Deva. De foarte mult timp o asociaţie profesională nu a reuşit să se exprime public atât de tranşant, dar totodată fără patimă, invective, ridicări inutile de ton şi patetism de doi lei. În acelaşi timp, absolut democratic – am înţeles că arhitecţii au fost consultaţi, iar decizia poziţiei publice a fost unanimă, chiar dacă la conferinţa de presă au participat doar o parte din membrii OAR – Filiala Hunedoara.
Ziaristul poate fi mai mult sau mai puţin documentat. Una dintre primele reguli învaţate la o şcoală de jurnalism – ca să vedeţi că sunt şi şcolile necesare uneori la ceva – este să te documentezi corect. La rigoare, documentarea impune opinia specializată – în cazul acesta, a arhitecţilor. Un articol jurnalistic poate fi suspectat de parti-pris, de lipsă de documentare, de eludarea unei elementare logici. Poziţia unei asociaţii profesionale poate cântări însă greu, pentru că nu poate fi contracarată urechist. Din păcate, prea rar se întâmplă ca în joc să intre adevăraţii profesionişti – a căror opinie este chiar deliberat ignorată, ceea ce deschide cale liberă abuzurilor.
Respect profesia de arhitect, a cărei importanţă socială depăşeşte adesea cu mult existenţa noastră. Piramidele egiptene înfruntă vremurile de peste 5000 de ani, Palatul Magna Curia din Deva trece şi el de 500 de ani, uriaşa Casă a Poporului, transformată în Palat al Parlamentului va rezista şi ea câteva sute de ani – probabil… Arhitecţii pot fi lăudaţi sau criticaţi pentru lipsa lor de responsabilitate de multe generaţii. Ei sunt responsabili în mare parte pentru urâtul sau frumosul dintr-un oraş. Rezultă că ar trebui consultaţi.
Poziţia lor publică a plecat de la premisa că acei pini din curtea bisericii au fost inutil sacrificaţi. Sau dacă aici se pot ridica obiecţii mai mult sau mai puţin întemeiate, s-a demonstrat faptul că procedurile nu au fost respectate. Subiectul merita o dezbatere publică, pentru ca cetăţenii Devei să vadă eleganţa, profesionalismul şi rigoarea cu care se poate argumenta, înlăturând încercările de a discuta pe lângă subiect sau de a abate atenţia asupra unor aspecte colaterale. S-a discutat despre estetica oraşului, despre simboluri (comune atât bisericii cât şi spaţiului citadin, populat nu cu indivizi absenţi, ci cu cetăţeni vii), despre responsabilitate urbană şi principii care trebuie să ghideze gestionarea unui oraş al mileniului III. S-a discutat argumentat, cu volume de arhitectură pe masă, cu exemple despre cum fac alţii şi cum prevede legea românească să facem şi noi. În limbaj plăcut, elevat dar accesibil, fără băşcălie şi aruncări în derizoriu. Fără vini imaginare şi tentative inutile de politizare.
Colegii mei de la celelalte departamente ale ziarului, de la alte ziare şi posturi TV vă vor informa desigur asupra conţinutului discuţiilor. În ce mă priveşte, salut implicarea extrem de tehnică, dar în egală măsură interesantă şi documentată a unei asociaţii profesionale – în acest caz, cea a arhitecţilor – în viaţa oraşului.
