-0.9 C
Deva
joi, decembrie 12, 2024

CODUL PIN PENTRU DEFRIŞARE. Arhitecţii deveni condamnă tăierea abuzivă a pinilor din curtea Catedralei

Masacrarea celor 12 pini din curtea catedralei episcopale din Deva este o barbarie din punct de vedere arhitectural şi un abuz la calitatea vieţii, susţin arhitecţii din judeţul Hunedoara. Garda de Mediu susţine că tăierile au fost legale, chiar dacă s-au făcut fără acordul de mediu. Legislaţia în vigoare spune cu totul altceva

MAIN cod pin

MAIN cod pin (2)Arhitecţii hunedoreni au organizat, ieri, o conferinţă de presă în care au condamnat metodele heirupiste de mutilare a peisajului urban şi faptul că deciziile sunt luate fără o consultare a enoriaşilor şi a specialiştilor. „Pinii erau acolo de dinainte de a fi construită catedrala. Ei făceau parte din ansamblul arhitectural. Să defrişezi acei arbori ca să pui în valoare arhitectura bisericii este de neconceput. E ca şi cum s-ar fi apucat silvicultorii să demoleze catedrala pentru ca să crească vizibilitatea pinilor”, a spus arhitectul Alexandru Rugescu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor, filiala Hunedoara.

Între lege şi păcat

În catolicism poluarea a fost decretată de Papalitate ca fiind păcat. La ortodocşi încă nu. Tăierea celor 12 (magic număr, apostolic) pini din curtea Catedralei episcopale din Deva este, categoric, factor de poluare. Părerea ecologiştilor este fără echivoc în acest sens. Cu toate acestea, defrişarea pinilor s-a făcut printr-o jonglerie juridică de care nu e responsabilă nici Parohia Sfântul Nicolae, nici Episcopia Devei şi Hunedoarei. Principalii vinovaţi de tăierea pinilor sunt funcţionarii Primăriei Deva care au fentat procedurile de avizare şi silvicultorii care şi-au depăşit competenţele. În toată tărăşenia, Agenţia de Protecţie a Mediului a fost abil ocolită, probabil pentru că este cunoscută fermitatea cu care instituţia interzice desfiinţarea spaţiilor verzi din mediul urban şi în special din Deva, un oraş care are spaţii verzi mult sub normele impuse de comunitatea europeană.

De la Ana la Caiafa

Potrivit celor două legi care guvernează protecţia mediului (Legea 47/2012 şi 24/ 2007), autoritatea teritorială de mediu – în cazul nostru APM Hunedoara, este instituţia care acordă aviz pentru tăierea arborilor în Deva. La solicitarea bisericii ca proprietar, Primăria Deva a pretins aviz de la ocolul silvic. Pădurarii au marcat cei 12 pini, chiar dacă nu erau atinşi de vreo boală (nici măcar gândacul tipograf nu a binevoit să uşureze lucrurile). Marcarea pinilor s-a făcut pe motiv că ar sta să pice peste acoperişul bisericii. Pe baza avizului dat de silvicultori, executivul primăriei şi-a dat acordul pentru tăierea copacilor. „Eu am dat un aviz în care eram de acord cu condiţia să se respecte legea. Nu mi se pare corect ca un director ori o directoare să arunce pisica moartă în curtea noastră”, a declarat primarul Petru Mărginean.

„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”

Într-o primă fază, Sever Bogdan, comisarul şef al Gărzii de Mediu susţinea că nu există ilegalităţi în tăierea pinilor.  „Am verificat sesizările făcute şi totul este legal. Tăierile respectă legislaţia în vigoare pentru că au primit acordul silvicultorilor şi al Primăriei Deva”, susţine comisarul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara.

Ulterior, Sever Bogdan şi-a „îmbunătăţit” punctul de vedere susţinând că Primăria Deva este vinovată că nu a obligat biserica să obţină aviz de la APM Hunedoara, adăugând că Garda a aplicat şi un avertisment primăriei că e la prima abatere.

Nu cu mult timp în urmă, Garda de Mediu Hunedoara a sesizat Parchetul cu plângere penală pentru că un sătean din Poiana Păltinei a tăiat un pin asemenea celor din curtea Episcopiei. Pinul era pe păşunea lui şi APIA l-ar fi scos de la plată dacă nu scăpa de el.  „În cazul acela omul nu avea avizele legale”, explică comisarul şef Bogdan, însă din declaraţiile sale reiese că nici Episcopia nu avea toate avizele.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/