4.3 C
Deva
luni, decembrie 8, 2025

S-au reluat lucrările la reţeaua de canalizare din Densuş

În comuna din Ţara Haţegului în această perioadă se execută şi tradiţionala curăţenie de primăvară

Odată cu venirea primăverii, indiferent de situaţia financiară creată de noile alocări bugetare făcute de Ministerul de Finanţe, investiţiile au început să se “dezgheţe” în comunele judeţului Hunedoara.

densus primar

Poveste complicată

Acest lucru este vizibil şi în comuna Densuş, unde au reînceput lucrările la reţeaua de canalizare. “A fost destul de complicat cu această reţea. Investiţia a debutat bine, în 2007, dar firma care a început lucrările a intrat în faliment, iar apoi nici Executivul nu ne-a mai alocat bani, prin Ordonanţa de Urgenţă 28. În present, de reţeaua de canalizare beneficiază doar locuitorii din Peşteana, unde funcţionează şi o staţie de epurare, şi din Peşteniţa. La ora actuală, după ce s-a organizat o nouă licitaţie, contractul vechi expirând la finele lui 2013, au fost reluate lucrările. De asemenea, şi vechiul proiect a suferit modificări, în loc de trei staţii de epurare, cum era prevăzut iniţial, urmând a se amenaja şapte. Mai pot spune că ni s-au alocat, la sfârşitul anului trecut, sume de la Guvern, şi, astfel, am reuşit să facem branşamentele electrice la staţiile de epurare din Densuş şi din Hăţăgel, iar în prezent se aduc utilajele necesare dotării tehnice specifie pentru aceste staţii. Banii primiţi nu sunt de ajuns, dar avem speranţe mari că ni se vor aloca şi celelalte sume necesare pentru finalizarea acestei investiţii”, a declarat Traian Bugari, primarul comunei hunedorene Densuş.

densus primarie

Primenirea imaginii

Şi, odată cu plecarea iernii, în Densuş a început o amplă campanile de curăţenie de primăvară. “Orice om gospodar face o curăţenie mare, de primăvară, înainte de Paşti. Ne-a ajutat şi vremea, şi, împreună cu beneficiarii de ajutor social şi cu angajaţii societăţii subordinate Consiliului Local, am curăţat drumurile şi albiile văilor care străbat comuna. Până la Paşti vom toaleta şi vegetaţia din şanţuri şi din rigolele de scurgere, dar şi cea de pe trotuare. În plus, vom igieniza şi podurile. Este o acţiune necesară, mai ales că în comună avem o sumedenie de obiective turistice, precum şi nişte obiceiuri inedited de sărbătorile pascale”, a mai spus traian Bugari, primarul din Densuş. Aici, de Paşti se organizează “împuşcatul cocoşului” şi “alergarea prescurii”, două obiceiuri extreme de interesante, care se întâlnesc numai în câteva localităţi din Ţara Haţegului, regiune din care face parte şi comuna Densuş. În comună găsim mai multe lăcaşe de cult cu o vechime impresionantă, cel mai cunoscut fiind, fără îndoială, biserica de piatră din Densuş, imaginea sa fiind cunoscută nu doar în întreaga Românie, ci şi peste hotare. De asemenea, în comuna Densuş mai pot fi văzute Valea Fierului, Tăul fără fund, Movila de la Peşteana şi multe alte obiective. De asemenea, în localitatea de reşedinţă a pitoreştii aşezări din Ţara Haţegului funcţionează, din toamna anului trecut, şi un Centru de Informare Turistică.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente

/*ADNOW*/