10.7 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Colaborare între CFR Simeria şi Udinese Academy

Clubul friulian este unul dintre cele mai cunoscute în Europa

După Atletico Madrid, un alt club celebru de pe Bătrânul Continent, Udinese Calcio îşi deschide o academie de fotbal în România, mai exact în oraşul hunedorean Simeria.

Rezultatele vor veni în timp

udine 1

CFR Simeria este un club cu o istorie îndelungată care, în ultimii ani, s-a axat mai multe pe grupele de copii şi juniori, iar acest lucru a avut efecte pozitive. Din toamna anului trecut, reprezentanţii clubului Italian de primă Ligă Udinese Calcio, formaţie cu o prezenţă constantă în ultimul deceniu în cupele europene de fotbal, au decis, prin academia de copii şi junior, să îşi dezvolte activitatea în Europa. “În luna noiembrie a anului trecut am făcut o vizită în România, pentru a ne prezenta proiectul, iaR Simeria a fost oraşul care a răspuns cel mai bine la intenţiile noastre. În luna februarie cei de la CFR au venit la Udine, pentru un al doilea contact în ceea ce priveşte proiectul, iar astăzi suntem aici pentru a semna acest acord şi pentru a începe cu adevărat munca de pregătire a tinerilor”, a declarant Massimiliano Ferrigno, responsabil ul proiectului Udinese Academy în întreaga lume. Proiectul se doreşte a fi unul de durată şi, în mod firesc, rezultatele sunt aşteptate să vină în timp. Ceea ce este sigur, însă, este că pentru judeţul Hunedoara, dar şi pentru zonele adiacente, CFR Simeria va rămâne singurul partener al celor de la Udinese Calcio. Şi, imediat după semnarea contractului, cei de la Simeria s-au şi pus pe lucru, având deja un plan concret. „Urmează o etapă de evaluare, în aşa fel încât să punem, din ediţia viitoare de campionat, să implementăm sistemul de pregătire al celor de la Udinese Academy”, a spus fostul arbitru divizionar Vasile Hriţac, actualmente vicepreşedinte al clubului CFR Simeria şi unul dintre iniţiatorii parteneriatrului între trupa feroviară şi formaţia italiană. La semnarea contractului au mai participat cunoscuţii fotbalişti italieni Paolo Poggi, reprezentantul sectorului de tineret, şi Mattia Notari, coordonator tehnic al proieectului, ambii fiind produse ale clubului friulian, precum şi Horaţiu Guţă, responsabil pentru România al Udinese Academy, şi Ciprian Paraschiv, manager de dezvoltare al Federaţiei Române de Fotbal. udine 2

O galerie a celebrităţilor

Udinese Calcio este al doilea cel mai vechi club din Italia, după Genoa, echipa friuliană fiind înfiinţată în 1896. De-a lungul timpului la Udinese au evoluat cinci campioni mondiali de fotbal şi unul european. Dino Zoff, legendarul portar al Italiei, a debutat la Udinese, iar colegul său, şi el campion mondial în 1982, celebrul Franco Causio era legitimat la echipa friuliană în acea perioadă. Mai mult, în 2006, când Italia a câştigat al patrulea titlu mondial, pentru squadra-azzura au evoluat doi jucători de la Udinese, Antonio Di Natale, încă fotbalist activ al clubului, şi Vicenzo Iaquinta, retas anul trecut din activitate. De asemenea, la Udinese a mai jucat campionul mondial din 1982, argentinianul Daniel Bertoni, care şi-a încheiat cariera în Friuli, precum şi laureatul european din 1996, germanul Oliver Bierhoff, care era legitimat la Udinese în acea perioadă, atacantul „panzerelor” înscriind golul victoriei din finala cu Cehia. La Udinese au mai evoluat şi alţi jucători de renume, precum celebrii brazilieni Zico şi edinho, italianul De Agostini, argentinienii Balbo şi Sensini ori danezul Helveg, tot de aici plecând la cluburi mai mari chilienii Mauricio Isla, David Pizzaro şi Alexis Sanchez, vedete actuale ale fotbalului mondial.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/