Iată vine un sol de pace, C-o năframă roşă-n gât, La primăria cu săgeată, Să îşi facă prozelit.
„Tu mă cunoşti, primare!”, Solul zice-n glas mieros, Dacă vii la mine-n armie, Îţi dăm bani, te facem om!
Dregătorul, galben tare, Îl priveşte cu bănat, Se foieşte, se cruceşte, Dă din mână cu-n oftat,
„Tu nici nu gândeşti creştine, Pe biserici văxuit, Câţi ca tine, pe la mine, Pân-acuma au trecut,
De-o fi una de-o fi alta, Deocamdată bucuros, Eu le-oi duce-n spate toate, Dup’-a bugetelor canon.
Da’, ca să nu zici că-s al dracu’, Ia stăpâne de haleşte o brănzică pe mălai, Şi mai treci mata pe-acilea, Colo, pe la întâi mai.
