1989 a fost ultimul an de viaţă pământească a părintelui Arsenie Boca. Încă din 1987 a arătat locul în care să îi fie săpat mormântul, în curtea Mănăstirii Prislop. Mai mult, martorii povestesc că în vara lui 1989 i-a cerut cuiva să-i scrie pe crucea de lemn, pe care i-o făcuse, anul morţii: 1989. Arsenie Boca avea să se săvârşească din viaţă în 28 noiembrie 1989. A fost înmormântat acolo unde a dorit, iar potrivit celor prezenţi, a fost condus pe ultimul drum de circa o mie de credincioşi.
În 1989 Arsenie Boca trăia la Sinaia. Era urmărit de 46 de ani de fosta Siguranță a Statului și Securitate. În Ardeal, dar şi în Ţara Făgăraşului era recunoscut drept un vizionar. Deja circulau o mulţime de relatări despre puterea nepământeană a părintelui.
Zian, hirotodit Arsenie
Zian Boca s-a născut în 29 septembrie 1910, la Vaţa, în judeţul Hunedoara. A absolvit în 1929 liceul la Brad, ca şef de promoţie, iar apoi timp de patru ani Institutul Teologic din Sibiu şi este trimis apoi de către mitropolitul Bălan la Bucureşti să urmeze Institutul Belle – Arte, timp în care realizează grafica primelor patru volume ale „Filocaliei”. În 1939 merge trei luni la Muntele Athos, iar 1940 primeşte numele de Arsenie. Doi ani mai târziu este hirotonit preot şi devine stareţ al Mănăstirii Sâmbăta de Sus. În 1944 a plecat la Chişinău, unde a stat un an şi a învăţat pictura bisericească şi poleitul icoanelor.
Prima arestare
În mai 1948 a fost arestat şi a fost acuzat că este legionar, lucru complet neadevărat. Pe de altă parte, în 1947 a sprijinit organizarea, la Sâmbăta, a unei întâlnire a unor reprezentanţi ai tuturor forţelor anticomuniste. Pe de altă parte, părintele Arsenie Boca a vizitat Castelul de la Bran, unde a fost în nenumărate rânduri oaspetele principesei Ileana. După câteva luni a fost eliberat şi mutat la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, unde a şi fost numit stareţ. „Personalitatea părintelui fusese remarcată încă din liceu. Îmi amintesc că de când dădea vremea frumoasă şi până să cadă prima ninsoare, perioadă în care se putea dormi afară, în permanenţă erau între 800 până la o mie de oameni la Sâmbăta de Sus, fie că vorbim despre studenţi, muncitori, ţărani etc. Unul dintre colegii mei de la Arad a dorit să meargă acolo şi aşa ne-am petrecut o lună din 1946. Un an mai târziu, mi s-a povestit de către un coleg de-al meu ce fusese la mănăstire că a văzut o minune, că părintele Arsenie a vindecat o fată paralizată, care nu putea să meargă. Părintele i-a spus tatălui ei s-o lase la Sâmbăta, iar un călugăr bătrân o avea în grijă şi o plimba cu roaba prin grădină. Într-o bună zi, călugărul a dus fata pe braţe, în biserică. A venit şi Arsenie Boca, a intrat în biserică. Părintele avea un fel de mers ca şi fata paralizată. Foarte interesant și aceasta mergea, se pare, ca și fata ce a fost vindecată de Mântuitorul înainte de înmulţirea vinului, în Caana. Pe fata vindecată de părintele Boca am văzut-o şi eu în 1956, la 10 ani după ce a fost vindecată”, a povestit preotul Oprea Crăciun, cu puțin timp înainte să fie chemat la cele veșnice. A apucat să mă primească și să depene amintiri despre ce i s-a întâmplat părintelui Arsenie în 1948, când a ajuns la Prislop: „După ce s-a instaurat noul regim, părintele Arsenie şi-a dorit ca vorbele sale să nu fie răstălmăcite şi să producă vreo răscoală. Oricum, nu i s-a îngăduit să le vorbească oamenilor. El a fost permanent urmărit”. La doar doi ani de la sosirea sa la Prislop, mănăstirea devine una maici, iar Arsenie Boca rămâne doar duhovnic.
A doua arestare
În 1951 este arestat din nou şi petrece nouă luni la Ocnele Mari şi la Canal. S-a întors apoi la Prislop, unde mai rămâne şapte ani, pentru că mănăstirea se desfiinţează, iar lui Arsenie Boca i se interzice să mai slujească. Ajunge la Bucureşti, unde este angajat ca pictor muncitor la Schitul Maicii Domnului. De altfel, mănăstirea a fost transformată în cămin de bătrâni şi s-a redeschis abia în 1976. Preotul Crăciun Oprea a apucat să-mi mai relateze și despre alte întâlniri cu Arsenie Boca: „În 1958 am venit de Florii la Cinciş, în vacanţă, cu un coleg care fusese ucenic al părintelui. Am reuşit să vorbesc atunci cu el. Era un vizionar şi cunoştea sufletul omului, chiar dacă acela nu se spovedea. La Cinciş venea la casa socrului meu, cu care era în bune raporturi. Socrul meu avea în 1958 nişte boi foarte frumoşi, cu care se tot lăuda. Părintele Arsenie i-a zis atunci <Să vezi cum vei da boii aceştia cu semnătură, fără bani!>. A venit colectivizarea şi a dat boii aşa cum prevăzuse părintele”. Anişoara Oprea și-a amintit şi ea de o întâmplare cu Arsenie Boca: „Venea în Cincişul vechi şi urcând pe lângă drumului bisericii, a dat cu nuiaua pe care o avea în mână într-un păr, spunându-ne că va fi apă peste locurile acelea. Noi nu înţelegeam. Satul era în groapă şi ne gândeam că ne va lua apa. Am întrebat <Dacă ajunge apa până acolo, ce va fi? Ne vom îneca?>. Ne-a răspuns <Nu, nu vă veţi îneca!>. A avut dreptate. Peste patru ani satele au fost strămutate şi în locul lor a apărut un lac de acumulare. A mai existat o întâmplare, pe care părintele Oprea a apucat să mi-o spună. Se întâmplase chiar sub ochii soacrei sale: „Soacra mea suferea de picioare şi insista să meargă la Prislop. După ce făcea slujba, părintele stătea cu oamenii. S-a dus la socrii mei, care era într-o căruţă. Arsenie cunoştea păcatele oamenilor şi nu primea pe oricine. S-a întâmplat că a venit o doamnă, după slujbă, iar părintele i-a zis: <După ce ai venit?! Că şi aşa nu te spovedesc. Pe lumea cealaltă pregăteşte-te de furcă şi de cuţit!>. Ştia că a făcut avort. Nu stătea de vorbă cu cei cu păcat. Le ştia păcate, cum îi vedea!”. Drumul lui Arsenie Boca ajunge la Drăgănescu, unde va picta biserica, iar apoi la Mănăstirea Sinaia”.
Sfârşitul dictaturii
În anii aceia se vorbea foarte multe despre previziunile părintelui Arsenie Boca. Sunt foarte multe voci care spun că atunci ar fi prevăzut sfârşitul familiei Ceaușescu, spunând că „miroase a praf de puşcă”. Totul e întărit și de faptul că în 1988 Arsenie Boca a ţinut o slujbă în care a vorbit despre sfârşitul dictaturilor. Era exact cu un an înainte să izbucnească evenimentele de la Timişoara. Părintele a întrezărit chinurile prin care va trece. Avea darul rugăciunii, iar multe persoane spun că îşi vedea şi propriul viitor, suferinţele şi arestarea, dar nu se tulbura prea tare. Ştia că pentru mântuire trebuie să le înduri pe toate, sfătuindu-i pe credincioşi să rabde, să accepte senini vrerea lui Dumnezeu. Dosarul său de urmărit de fosta Securitate cuprinde în jur de o mie de pagini. Părintele Arsenie era căutat de către foarte mulţi credincioşi, iar faptele sale şi învăţăturile erau relatate mai ales în Ardeal şi Ţara Făgăraşului. Se vorbea că ar fi prevăzut şi cutremurul din 1977. Oricum, dosarul de la CNSAS arată că în septembrie 1989 s-a propus scoaterea de sub supraveghere informativă, pentru că „din măsurile întreprinse rezultă că nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste şi nu întreţine relaţii cu elemente urmărite. În prezent este grav-bolnav, imobilizat la pat şi nu mai prezintă interes pentru securitatea statului”. Cererea a fost aprobată la 7 octombrie 1989. Poate că lumea de ieri şi de astăzi nu îl poate înţelege pe Arsenie Boca: Ţinea la smerenie. A fost un părinte care a cunoscut voia lui Dumnezeu şi vroia ca oamenii să trăiască în credinţa creştină. Era foarte firesc în manifestare, modest, smerit în mod real. Așa l-au cunoscut miile de credincioși care l-au căutat de-a lungul vieții sale pământești sau care acum se închină la mormântul său.
Crucea părintelui
Cu doi ani înainte să moară, Arsenie Boca a marcat locul în care îşi dorea să fie înmormântat: mănăstirea Prislop. Acest lucru este confirmat de către Daniel de la Vârşeţ: Preotul Crăciun Oprea a povestit acum câțiva ani că în vara anul 1989 a văzut crucea din lemn a părintelui Arsenie Boca: „Pe părintele Arsenie l-am întâlnit ultima oară în viaţă în 1988. Atunci am stat de vorbă pentru ultima oară. Apoi, în vara lui 1989, părintele Nicodim, duhovnicul mănăstirii de la Prislop, un om pe care Arsenie Boca l-a preţuit foarte mult, mă cheamă într-o cămăruţă şi a scos, cu discreţie, crucea părintelui. Era scrisă aşa cum e astăzi, cu data naşterii şi cu anul morţii – 1989. Ulterior, am aflat că despre Nicodim Arsenie Boca a prevăzut de două ori cu mulţi ani înainte că va fi mutat de la un aşezământ bisericesc la altul şi că i-a şi spus că a treia oară îi va prevedea când îşi va lua zborul. Mi-a explicat atunci că a s fost scris şi anul morţii pentru că aşa a poruncit părintele Arsenie să scrie pe cruce, aşa cum scrie acum. Păi dacă ştia când îi va face bagajul lui Nicodim, cum să nu ştie şi când moare el?!”.
Decesul şi înmormântarea
În data de 28 noiembrie 1989, Arsenie Boca a plecat la Dumnezeu. A fost adus la mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat în 4 decembrie, în locul pe care îl alesese cu doi ani înainte. La înmormântare au participat în jur de o mie de persoane. Normal, în presa vremii nu s-a scris niciun rând despre decesul părintelui. Cam 30 de preoţi au participat la ceremonia de înmormântare. Preotul Oprea a fost unul dintre ei: „Nu ştia lumea că a murit. Au venit credincioşii care au aflat. La înmormântare se priveghează în biserică, iar apoi l-am înconjurat pe părinte în jurul bisericii. Îmi amintesc că i-am sărutat mâna şi pielea nu era tare ca la un mort. Din contră, era moale. I-am întrebat şi pe alţii care au fost acolo şi au sesizat acelaşi lucru. Nu i s-au tăiat mâinile aşa cum se vorbea”. Pe de altă parte, la înmormântarea sa, în mulţimea de credincioşi circula zvonul că Părintele Arsenie Boca ar fi fost ucis de Securitate tocmai pentru că ar fi spus că Ceauşeştilor li se apropie sfârşitul. Astăzi, mormântul părintelui Arsenie a devenit loc de pelerinaj pentru români. Preoţii spun că e chiar cel mai vizitat mormânt din România. Mai ales în Transilvania el este numit „Sfântul neîncoronat al Ardealului”.