GTS Company se va ocupa mai departe de servirea hranei calde pentru ortacii din Valea Jiului angajaţi la Societatea naţională a Huilei. Asta după o licitaţie pe muchie de cuţit, care a stârnit interesul firmelor de profil.
Aproape 7 milioane de lei noi va plăti Societatea Naţională a Huilei Petroşani pentru serviciile de preparare şi servire a mesei calde pentru personalul cu activitate de subteran angajat la Exploatarea Huilei Lonea, EH Livezeni, EH Vulcan şi EH Lupeni.
Licitaţia a avut loc la finele săptămânii trecute, la sediul SNH, iar GTS Company SRL Aninoasa a fost declarată câştigătoare, cu oferta de 6.926.224 lei. Pentru aceşti bani, câştigătorul licitaţiei trebuie să prepare şi să servească la cantinele miniere fix 2863 de meniuri/ zi, solicitate prin fişa tehnică. Durata contractului este de 7 luni, începând de la data atribuirii lui.
Aceeaşi licitaţie sau, mai ales, suma pusă la bătaie, a stârnit interesul direct al unei societăţi din Bucureşti, specializată, spun cunoscătorii, mai ales în servicii de catering. Cum minerii nu pot mânca „din caserolă”, iar firma nu avea sediu în Valea Jiului unde să prepare hrana caldă, soluţia a fost o baracă de la intrarea în Mina Petrila. Reprezentanţii societăţii bucureştene au primit din partea administraţiei locale din Petrila un acord de folosire a acelei locaţii, cu care au reuşit să se înscrie în licitaţie. Nu a fost, însă, suficient pentru a şi câştiga selecţia de oferte organizată de SNH.
De precizat că GTS Company s-a ocupat şi până acum de prepararea şi servirea hranei calde pentru ortacii din Valea Jiului.
Carmen Cosman