Un accident rutier grav s-a petrecut, joi, pe Drumul Naţional 7, în localitatea Veţel.
Accidentul a fost provocat de un tânăr de 18 ani, aflat la volanul unui autoturism în care se mai aflau o femeie şi un bărbat.
„În timp ce conducea un autoturism pe DN 7, pe raza comunei Veţel, din direcţia Deva – Ilia, şoferul nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers faţă de autoutilitara condusă de un tânăr în vârstă de 27 de ani, pe care a tamponat-o în partea din spate. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea celor doi pasageri din autoturismul condus de tânărul care a produs evenimentul rutier”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.




