Un accident grav a avut loc sâmbătă seară pe Drumul Național 66, la intrarea în Petroșani. Un bărbat de 31 de ani, care circula cu viteză a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat pe sensul opus și a ieșit în afara șoselei, răsturnându-se cu autoturismul într-o prăpastie, în zona podului Dărănești. Conducătorul auto era singur în autoturism si a fost rănit grav. „Bărbatul a suferit un traumatism cranian mediu, plăgi, contuzii și o fractură a mâinii drepte, multiple escoriații și contuzii. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Petroșani, pentru investigații. Ar putea fi transferat la Spitalul Județean din Timișoara pentru tratament neurochirurgical de specialitate”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtăt0rul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.




