- Peste 100 de persoane au fost legitimate, zeci de autovehicule verificate și amenzi de peste 10.000 de lei aplicate în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Geoagiu, marți seara, pentru menținerea ordinii publice și prevenirea accidentelor rutiere.
Pe 8 aprilie 2025, în intervalul 19:00–22:00, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu, cu sprijinul structurilor de Rutieră, Ordine Publică, Investigații Criminale, Investigarea Criminalității Economice și al Serviciului Acțiuni Speciale Hunedoara, au organizat o acțiune de amploare pe raza orașului.
Au fost legitimate 101 persoane, dintre care 20 cetățeni străini, și verificați 5 deținători legali de arme. Polițiștii au oprit pentru control 71 de autovehicule, fiind aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.240 de lei. Dintre acestea, 17 au fost pentru încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Au fost efectuate 30 de testări pentru consum de alcool și substanțe psihoactive. De asemenea, au fost controlate 5 societăți comerciale, iar una dintre ele a fost sancționată contravențional. În urma verificărilor, a fost confiscată o sumă de bani încasată fără emiterea bonului fiscal.
Acțiunea a avut ca scop principal menținerea ordinii publice și reducerea riscului rutier, prin prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente grave.
IPJ Hunedoara




