- Un bărbat de 31 de ani, din comuna Vața de Jos, a fost reținut de polițiștii din Hațeg, fiind bănuit că a furat bijuterii din aur în valoare de aproximativ 40.000 de lei din locuințele unor persoane care îl găzduiau.
Pe 8 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale Hațeg au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub acuzația comiterii a două infracțiuni de furt.
Potrivit anchetei, în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025, bărbatul ar fi profitat de absența temporară a proprietarilor pentru a sustrage bijuterii din aur din două locuințe din Hațeg. Persoanele păgubite îl găzduiau în schimbul unor activități gospodărești.
Suspectul urmează să fie prezentat magistraților, pentru dispunerea măsurilor legale.
IPJ Hunedoara




