Cea mai recentă producţie a Teatrului de Artă Deva a atras atenţia juriului la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio, de la Piteşti.
Actriţa din rolul principal a fost premiată la ediţia din acest an a competiţiei

Piesa „Taina mănăstirii” a adus Teatrului de Artă din Deva „Premiul pentru tineri actori – La Jeunesse”, la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio, ediţia a XVIII-a, organizat de Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti.
Producţia regizată de Marius Oltean a intrat în competiţie cu alte 16 piese prezentate, timp de 6 zile, pe scena evenimentului care a reunit trupe de teatru din Serbia, Kosovo, Albania, Bulgaria şi România.
Două nominalizări şi un premiu
„Taina mănăstirii” a atras atenţia publicului care le-a aplaudat pe cele trei actriţe din distribuţie. Adriana Sâncrăian, Isabela Haşa şi Cristina Lazăr au reuşit să facă un spectacol bun din povestea autorului american John Pielmeier. Povestea călugăriţei Agnes impresionează omul din stal şi la fel de mult a reuşit să impresioneze şi jocul şi trăirea celei care a dat viaţă personajului. Pentru talentul său, actriţa Adriana Sâncrăian a fost răsplătită cu „Premiul pentru tineri actori – La Jeunesse”.
„Este prima participare a teatrului devean la acest festival şi ne bucurăm că piesa a fost apreciată şi de public, şi de juriu. Piesa are o temă specială, care atrage, iar actriţele au făcut un joc foarte bun. Spectacolul a fost nominalizat la două categorii – Cel mai bun spectacol din festival şi Cea mai bună interpretare feminină. Am obţinut însă ‘Premiul pentru tineri actori‘, în timp ce Marele Premiu al festivalului i-a revenit Teatrului ‘Anton Pann‘ din Râmnicu Vâlcea”, spune producătorul spectacolului, Mihai Panaitescu, completând că succesul de la Piteşti a adus Teatrului din Deva şi o invitaţie la Festivalul Internaţional de Teatru de la Kragujevac/Serbia, la care participă trupe de teatru din toată Europa.
Un spectacol al miracolului
„Taina mănăstirii” este cea mai recentă producţie a Teatrului de Artă Deva. Piesa propune trei partituri actoriceşti generoase – trei ipostaze feminine ale inocenţei, dublate de obsesia maternităţii.
Povestea tinerei călugăriţe Agnes, învinuită de crimă, oferă prilej de reflecţie asupra forţei credinţei şi a secretelor de familie, redimensionează nevoia de miracol a omului modern, dar semnalează şi pericole tragice ascunse în spatele ignoranţei.
„Este un spectacol al minţii şi al miracolului, al luminii şi al umbrelor. Un spectacol care ne invită să reflectăm la adevăratele valori”, îl caracterizează Mihai Panaitescu.
Cei care n-au fost în sală la premieră, vor avea ocazia să vadă spectacolul în luna decembrie, când spectatorii vor fi invitaţi pe scenă, în mijlocul enigmei investigate de regizorul Marius Oltean – cu cine a făcut Agnes copilul, de ce a ascuns Maica Stareţă sarcina, ce relaţie este între cele două personaje, cine şi de ce a ucis pruncul nou-născut?