Polițiștii au oprit în trafic, pe DN7 și DN 68A şi pe mai multe drumuri judeţene din zona Ilia peste 20 de mașini de transport persoane şi marfă, iar pentru neregulile constatate au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.205 lei şi au reţinut două permise de conducere.
De asemenea, poliţiştii au ridicat un set de plăcuţe de înmatriculare şi un certificat de înmatriculare aparținând unui microbuz de transport şcolar ce avea I.T.P. expirat (conducătorul microbuzului avea şi valabilitatea permisului de conducere expirată, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional), informează Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.




