Anchetă penală după moartea tânărului de 28 de ani, pe Cetatea Devei

Duminică seara, Florin G., un tânăr de 28 de ani, din Deva, a murit după ce s-ar fi prăbușit de pe un zid al Cetății Devei, de la o înălțime de peste patru metri. Bărbatul se afla împreună cu o prietenă, pentru a face fotografii și pentru a admira panorama orașului, însă a ajuns într-o zonă în care accesul publicului este interzis, informau anchetatorii. S-a dezechilibrat și a căzut, zdrobindu-se de stânci.„În acest caz, a fost deschisă o anchetă penală, pentru ucidere din culpă, cercetările fiind efectuate cu privire la faptă”, a precizat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara. Tragedia petrecută pe Cetatea Devei a dat naștere unor controverse, cu privire la siguranța oferită turiștilor care vizitează monumentul istoric. Reprezentanții Primăriei Deva susțin că în cetate sunt indicatoare în care turiștii sunt atenționați cu privire la interdicția accesului în unele zone ale cetății.

Moartea tânărului de 28 de ani este al treilea incident petrecut în ultimele luni pe Dealul Cetății Devei. În luna august a anului trecut, un devean de 21 de ani s-a aflat în pericol după ce a escaladat stâncile de la poalele Cetăţii Devei şi, la un moment dat, nu a mai putut urca. Tânărul nu era echipat corespunzător pentru escaladă. A rămas căţărat pe un versant, la aproximativ 20 de metri deasupra solului, de unde a început să strige, iar un poliţist local care se afla în apropiere l-a auzit şi a sunat la 112. Bărbatul a fost salvat. Tot în august 2016, o tânără a rămas blocată pe un versant abrupt al Cetății Devei, cu o înălțime de aproximativ 50 de metri. Alți turiști au sunat la 112, pentru că exista riscul ca tânăra să se prăbușească de la înălțime, iar la fața locului au intervenit pompierii, care au coborât la turistă în rapel. În ambele cazuri, intervenția a fost dificilă. Autoritățile le recomandau amatorilor de alpinism pe Dealul Cetății să nu se aventureze pe stânci fără a avea echipamentul și pregătirea necesare pentru asemenea acțiuni.

Cetatea Devei a fost redeschisă publicului în urmă cu un an, după trei ani în care incintele II și III au fost reabilitate în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană. Accesul în incinta I (palatul cetății) a rămas interzis, zona fiind propusă pentru a fi reabilitată. În ultimul an, mnumentul istoric a fost vizitat de peste 200.000 de turiști.

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente