-2.8 C
Deva
marți, februarie 18, 2025

ARHEOLOGIE. Necropolă unică, din urmă cu 5.000 de ani, cercetată în vecinătatea Hunedoarei

O necropolă din zona Silvaşului, cercetată în aceste zile de arheologi, oferă detalii despre ritualurile funerare ale strămoşilor noştri şi este unică, susţin cercetătorii, pentru că prin rămăşiţele umane şi obiectele descoperite în tumulii de la Silvaş s-a putut reconstitui modul ciudat în care erau înhumate căpeteniile comunităţilor antice, mai puţin cunoscute.

Cercetarea arheologică a necropolei din zona Silvaş – Dealul Ţapului a demarat în urmă cu zece ani, iar campaniile din vara anului trecut şi cea încheiată în aceste zile au dus la cele mai importante descoperiri. Arheologii au scos la iveală rămăşiţele umane, cel mai probabil ale unei căpetenii care în urmă cu circa 5000 de ani a fost înhumată printr-un ritual funerar complex, într-un loc în care a existat un rug funerar, datat cu două secole mai devreme.

„Campania anului 2016 a urmărit finalizarea secţiunii deschisă în anul precedent, cercetarea şi documentarea contextelor arheologice. În anul acesta au mai fost descoperite o serie de recipiente ceramice aparţinând de asemenea culturii Coţofeni – faza a III-a (cca 3200 BC), precum şi o depunere de oase umane incinerate, aflate în relaţie stratigrafică directă cu rugul funerar cercetat în anul 2015. În ceea ce priveşte campaniile viitoare de cercetare arheologică, intenţionăm cercetarea integrală a movilelor 3 şi 4, precum şi practicarea de metode noninvazive cum ar fi prospecţiunile geomagnetice”, a declarat Sorin Tincu, directorul Muzeului de Arheologie, Istorie şi Etnografie Hunedoara.

În urmă cu un an, o echipă de arheologi de la Muzeul Banatului din Timişoara şi Muzeul de istorie, Arheologie şi Etnografie Hunedoara a scos la iveală, în urma cercetărilor întreprinse în situl arheologic de pe Dealurile Silvaşului, mormântul unei căpetenii din Epoca Bronzului.

Potrivit arheologilor, a fost prima dată când într-un tumul cercetat au descoperit un număr atât de mare de „piese” cu ajutorul cărora pot cunoaşte practicile funerare într-o necropolă din Cultura Coţofeni. Defunctul, despre care încă nu s-a stabilit dacă era bărbat sau femeie, a fost depus într-o cutie de lemn, însă ritualul care preceda înmormântarea sa este ceea ce i-a fascinat pe arheologi. „Trupul său era expus, pentru a se descărna, iar în acest timp se făcea un rug funerar pe care areu arse ofrandele, înainte de înmormântarea propriu-zisă”, relata arheologul Sorin Tincu. Necropola din zona Silvaşului a fost cercetată începând cu anul 2006, iar arheologii susţin că situl este unic în România.

Cercetarea de la Silvaşu de Jos – Dealu Ţapului este rezultatul unei colaborări între Muzeul de Arheologie, Istorie şi Etnografie Hunedoara şi Muzeul Banatului. Colectivul de cercetare este format din dr. Diaconescu Dragoş – responsabil de şantier, dr. Sorin Tincu – Muzeul de Arheologie, Istorie şi Etnografie Hunedoara, dr. Cosmin Suciu – Muzeul Banatului şi Aurelian Rusu – Alba Iulia.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/