10.5 C
Deva
luni, aprilie 21, 2025

Așezarea dacică Fețele Albe a devenit cuib al profanatorilor

Așezarea dacică de la Fețele Albe i-a impresionat prin bogăția vestigiilor pe arheologii care au cercetat în anii 1960 și 1970.  Specialiștii au stabilit că situl aflat la mai puțin de patru kilometri de Sarmizegetusa Regia era un cartier de lux al capitalei regale a dacilor, dotat cu sanctuare închinate unor zeități ca Bendis (divinitatea tracă a nopţii, a incantaţiilor şi a farmecelor), cu o rețea de alimentare cu apă prin conducte ceramice și cu numeroase terase susținute de ziduri puternice ridicate în tehnica murus dacicus. Din 1972, activitatea de cercetare arheologică la Fețele Albe s-a încheiat, iar așezarea a rămas în stăpânirea pădurii. Treptat, însă, ruinele templelor și numele ciudat al Fețelor Albe au dat naștere tot mai multor legende, care au adus aici amatori de senzațional și paranormal.

De-a lungul ultimilor ani, numeroși vizitatori au transformat așezarea antică într-un loc de rugăciune colectivă. Urmele unor ritualuri se găsesc pretutindeni printre monumente: candele uitate, cruci scrijelite pe bolovanii care compuneau zidurile vechi de două milenii, acatiste închinate Maicii Domnului, icoane agățate de crengile copacilor sau înfipte în scorburi. Alți vizitatori au luat cu ei bucăți din rămășițele templelor distruse, pentru a-i ajuta în rugăciune, cred localnicii. „Unii oamenii cred că acest loc este încărcat de energii. I-am găsit deseori îmbrăţişând copacii sau rugându-se și făcând incantații”, spune o săteancă din Grădiștea de munte. Monumentele de la Fețele Albe au rămas în umbra Sarmizegetusei Regia, deși se află la mai puțin de patru kilometri de ea. Spre deosebire de situl fostei capitale a dacilor, așezarea Fețele Albe nu a beneficiat în ultimii ani de pază și îngrijire, iar turiștii au făcut ce au vrut în incinta lui. Natura a cauzat la rândul ei distrugeri. O dată cu creșterea numărului de turiști de la Sarmizegetusa Regia, numărul celor care vor ajunge la Fețele Albe va crește simțitor, un lucru îngrijorător pentru monumentele lăsate de izbeliște.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/