Săptămâna aceasta se aşteaptă un răspuns de la Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu problema pazei sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, având în vedere că la finele lui februarie expiră contractul firmei de pază. Consiliul Judeţean Hunedoara a înaintat adrese referitoare la acest subiect atât Ministerului Culturii, cât şi Ministerului Afacerilor Interne, întrucât legea prevede ca monumentele UNESCO să fie păzite de efective ale MAI.
Se aşteaptă soluţii. Ca aerul
“Încă aşteptăm soluţia, nu am primit încă un răspuns din partea Ministerului Afacerilor Interne. Aş vrea ca săptămâna aceasta să ajung la doamna ministru”, a declarat, pentru ZHD, Sorin Vasilescu, vicepreşedintele CJ Hunedoara.
Totodată, până la soluţionarea contestaţiei la raportul Curţii de Conturi, Vasilescu susţine că situl arheologic va fi păzit. Potrivit raportului amintit, Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice ar fi încheiat şi decontat contracte de servicii de supraveghere şi patrulare în incinta Sitului Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte cu încălcarea prevederilor legale, în valoare de 1.279.000 de lei.
“Noi am făcut contestaţie la Curtea de Conturi şi, până la soluţionare, măsurile lăsate sunt suspendate. Până atunci facem pază, altfel va fi nebunie la Sarmizegetusa”, mai spune Sorin Vasilescu.
A fost şef al jandarmilor, dar nu vrea să vorbească de trecut
Senatorul PSD Viorel Sălan a fost mai mulţi ani şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara. Întrebat de ce nu a fost asigurată paza la Sarmizegetusa Regia cu efective ale jandarmilor, acesta a precizat că anumite lucruri trebuie lăsate în trecut.
“Daţi-mi voie să nu aduc eu în discuţie de ce, într-un fel sau altul, nu vreau să vorbesc despre trecut. Dar pot să vă spun că, personal, am făcut demersuri doamnei ministru a Afacerilor Interne, pentru a avea în vedere protecţia şi paza la Sarmizegetusa şi nu numai, pentru că la nivelul judeţului Hunedoara sunt cinci din cele şase cetăţi dacice. Şi da, sunt câteva acte normative care reglementează protecţia cetăţilor dacice cu efective ale ministerului. Urmează în perioada următoare să se ia în discuţie această problemă şi să se găsească soluţia cea mai corectă”, mai spune Viorel Sălan.
Totodată, senatorul mai precizează că există anumite „iniţiative legislative, care au fost făcute în perioade diferite, însă fără a fi avute în vedere unele proiecţii ale specialiştilor”.
Chestiuni tehnice
Reprezentanţii IJJ Hunedoara dau un răspuns mai elaborat întrebărilor noastre. Legile sunt stufoase, nu au norme de aplicare sau norme de aplicare clare şi, astfel, Sarmizegetusa Regia nu a putut fi păzită din 2000 până acum de efective ale jandarmilor.
„Legislaţia referitoare la executarea pazei monumentelor istorice care fac parte din lista patrimoniului mondial UNESCO este relativ vastă, fiind compusă din mai multe acte normative de diferite nivele. Pentru a fi înţeles pe deplin acest aspect care ţine mai mult de tehnică legislativă, voi grupa actele normative pe două categorii: acte normative cu incidenţă în domeniul protecţiei monumentelor istorice care fac parte din lista patrimoniului mondial UNESCO şi prevederile actelor normative care reglementează paza cu efective de jandarmi”, a declarat maiorul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.
Însă în ceea ce priveşte prevederile actelor normative care reglementează paza cu efective de jandarmi, acestea sunt:
- Legea 550/2004, unde, la cap. III, art. 19, lit. i, se arată că “asigură, în condiţiile legii, paza sau protecţia şi apărarea obiectivelor, a bunurilor şi valorilor de importanţă deosebită, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi a obiectivelor aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor”;
- Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţia persoanelor prevede la cap. II, secţiunea 1, art. 6, alin 5, că „Obiectivele şi valorile prevăzute la alin (1) şi (2), precum şi personalul, mijloacele materiale şi financiare necesare asigurării pazei cu efective de jandarmi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului;
- Hotărârea Guvernului 1486/2005, actualizată, privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi, care prevede la art 1 “Se asigură paza şi protecţia cu efective de jandarmi, cu exceptare de la plată, la obiectivele prevăzute în anexa 1”.
Concluzii
Însă, după parcurgerea întregului sistem legislativ, constaţi cu surpriză că în acea anexă NU sunt menţiuni cu privire la cetăţile dacice.
„Concluzia este că nu există temei legal pentru ca jandarmii să asigure paza cetăţilor dacice din munţii Orăştiei, înscrise în Lista patrimoniului mondial. O soluţie ar fi completarea anexei 1 din Hotărârea de Guvern 1486 din 2005 cu aceste obiective. Însă trebuie reţinut că, în conformitate cu actul normativ enunţat anterior, insituirea pazei cu efective de jandarmi la obiectivele care în prezent nu sunt asigurate cu efective de jandarmi se va face numai în măsura în care se vor suplimenta efectivele şi fondurile financiare necesare funcţionării Jandarmeriei Române”, mai spune maiorul Nicolae Răducu.