- Poliția Română este în măsură să informeze opinia publică privind finalizarea operațiunilor de localizare și depistare a cetățeanului român (Marțian Adrian) și a celor trei minori (Marțian Rania Adriana, Marțian Antonio Adrian și Marțian Raisa Antonia), în Serbia, pe baza cooperării polițienești internaționale.
„Cele patru persoane se află în custodia autorităților polițienești din Serbia, localitatea Nis.
Pe baza precizărilor făcute de către ministrul sârb de interne, ministrului român al afacerilor interne, în cadrul convorbirii telefonice avute astăzi 17.10.2024, inițiate de partea română, menționăm faptul că, la acest moment, cei trei minori sunt în afara oricărui pericol.
Poliția Română continuă activitățile specifice, în cadrul dosarului penal, sub coordonarea procurorului de caz” – IPJ Hunedoara
Antonio, Rania şi Raisa, cei trei copii ai afaceristului Adrian Marțian, a căror dispariție a fost semnalată chiar de către tatăl lor, luni, 14 octombrie, se află alături de acesta, însă instanța a decis că vor fi luați din grija sa.
Joi, cei trei copii dați dispăruți de tatăl lor, milionarul Adrian Marțian, au apărut într-o filmare publicată de acesta, în care își arată dragostea pentru tatăl lor. Erau căutați de mai multe zile, după ce dispariția lor a fost semnalată chiar de către bărbat, însă, anchetatorii nu exclud ca însuși Marțian să fi pus la cale luarea lor din locuința aflată în județul Hunedoara, în care trăiau din luna august.




