Doar o amendă de 35.000 de lei i-a convins pe cei de la societatea care lucrează pe iazurile de decantare din zona Preparaţiei Coroieşti să nu mai polueze apele cu suspensii de cărbune. Chiar şi aşa, însă, cei de la LCC Compania Cărbunelui SRL Reşiţa încearcă în instanţă să scape de amenda aplicată de cei de la Apele Române.
Nici când sunt prinşi în flagrant nu recunosc că negrul e negru şi încearcă să scape de sancţiunea aplicată dând vina pe ploile abundente. Cam aşa stau lucrurile în ceea ce priveşte societatea LCC Compania Cărbunelui SRL din Reşiţa care desfăşoară lucrări în zona iazurilor de decantare ale Uzinei de Preparare a Cărbunelui de la Coroieşti. Practic, aceştia se ocupă cu extragerea şi valorificarea şlamului din iazurile Preparaţiei. Au fost prinşi de inspectorii de la Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova – sucursală bazinală a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, chiar când poluau apele unui pârâu cu suspensii de cărbune, iar unda de poluare a ajuns până în Târgu Jiu. Oricum cei de la „Apele Române” erau cu ochii pe ei, pentru că acesta nu a fost singurul incident de acest gen. „Până în momentul când am aplicat această sancţiune am mai avut probleme cu ei, dar mereu spuneau că nu este vina lor, că poluarea vine din amonte, de la Preparaţie. Am fost obligaţi să-i monitorizăm atent”, a declarat Sorin Corici, directorul Sistemului Hidrotehnic Independent Petroşani, unitate aflată în subordinea Administraţiei Bazinale de Apa Jiu – Craiova. I-au prins în fapt, dar tot au găsit o motivaţie, o vină care să nu fie a lor şi au dat vina pe precipitaţiile abundente. Inspectorii de la Apele Române susţin, însă, cu totul altceva şi anume că îşi protejează propriile lucrări deversând apele reziduale în pârâul ce duce apoi în Jiu. „Conbform autorizaţiei emise de noi, trebuie să lucreze în circuit închis, dar în realitate nu era tocmai aşa. Când aveau foarte multă apă în iazurile de decantare, în urma precipiţaiilor de exemplu, evacuau apa în pârâu”,a explicat Sorin Corici. Ultima oară când au fost prinşi, concentraţia suspensiilor deversate depăşea cu mult limita admisă, iar unda de poluare a ajuns până în judeţul vecin. În consecinţă şi amenda aplicată a fost pe măsură: 35.000 de lei. Cei ed la LCC Compania Cărbunelui susţin în continuare că nu au nicio vină şia fost doar un neferciit incident generat de ploile abundente, aşa că îşi caută scăparea în instanţă. Procesul se află pe rolul Judecătoriei Petroşani.
Nu este pentru prima dată când, din cauza activităţii defectuoase, sunt amendaţi. În 2012 cei de la Garda de Mediu au aplicat o amendă de 100.000 de lei pentru aceeaşi firmă şi tot pentru poluarea Jiului. Şeful Gărzii de Mediu Hunedoara de la acea vreme, comisarul Cristian Moldovan, a precizat la momentul respectiv că agentul care a poluat Râul Jiu a fost amendat deoarece nu a anunţat incidentul, pe de o parte, cât şi pentru faptul că nu aveau toate actele complete.
De precizat, însă, că, de la ultima sancţiune aplicată nu s-au mai înregistrat probleme.