Trei escroci au furat din locuinţa unei octogenare, din municipul Brad, suma de 8.400 de lei. Cei trei se prezentaseră la domiciliul femeii şi au afirmat că vor să cumpere ouă de la aceasta. I-au înmânat o bancnotă de 200 de lei pe care bătrâna urma să îi schimbe.
„Partea vătămată a intrat într-una din camere pentru a schimba bancnota, lăsând pe masă, la vedere, o pungă în care deţinea o sumă mare de bani. Una dintre cele trei persoane i-a cerut femeii să o conducă la grupul sanitar, timp în care celelalte două au luat din pungă 8.400 lei, după care cei trei au plecat în grabă cu un autoturism în direcţia DN 76”, a precizat comisarul de poliţie Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.