Autostrada cu tuneluri petru urși mai așteaptă. Licitația pentru lucrări va fi reluată

Oferta tehnică depusă pentru proiectarea și execuția secțiunii E și finalizarea secțiunii D ale lotului 2 din autostrada Lugoj – Deva este neconformă, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

CNAIR anunță că va relua licitația pentru contractul de ”Proiectare si execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Secțiunea D” deoarece oferta tehnică depusă de ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia) este neconformă.

În urma derulării procesului de evaluare, CNAIR a constatat faptul că propunerea tehnică depusă de către asocierea turcă este neconformă, în baza prevederilor legale aplicabile în domeniul achizițiilor publice.

Întrucât singura ofertă depusă în cadrul procedurii de atribuire a fost respinsă, CNAIR în calitate de Autoritatea Contractantă a anulat procedura de atribuire, în conformitate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice:

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru în următoarele cazuri:

a) dacă nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau dacă nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă;

În regim de urgență, CNAIR va face toate demersurile necesare pentru reluarea rapidă a noii proceduri de atribuire pentru acest contract.

Secţiunea E din Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva este considerată cel mai complicat sector al autostrăzii din vestul ţării, în lungime totală de 100 de kilometri. Motivul îl reprezintă cei 2,13 kilometri de tuneluri forate. Conform planurilor, acestea sunt formate din două galerii unidirecţionale, prevăzute pe fiecare cale de circulaţie cu platforma de 11,25 m din care parte carosabilă 2×3,75 m, banda de încadrare de 0,25 m, banda de urgenţă de 2,50 m şi acostamente de 2×0,50m, la care se mai adaugă trotuare laterale 2×0,75 m. Tunelurile vor avea galerii de evacuare în caz de urgenţe, nişe de serviciu pentru amplasarea echipamentelor de securitate, instalaţii electrice, de ventilare, de stingerea incendiilor şi echipament ITS.

Proiectarea şi execuţia Secţiunii E s-au aflat în faza de licitaţie publică, iar costul celor 9,13 kilometri de autostradă a fost estimat la circa 300 de milioane de euro, fără TVA, potrivit documentelor publicate în vara anului 2019 de CNAIR în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente