5.7 C
Deva
miercuri, decembrie 6, 2023

Bătaie într-un club din Petroşani cu efecte transfrontaliere

*Libienii aflaţi în stagiu de pregătire la INSEMEX au fost snopiţi în bătaie de un grup de românaşi încinşi!

 

Un proiect internaţional de zeci de mii de euro, prin care grupuri de libieni sunt instruiţi la INSEMEX Petroşani, a fost la un pas de a fi zădărnicit de un scandal urmat de o bătaie ce a avut loc într-un club din Petroşani. Abia acum conducerea INSEMEX a putut răsufla uşurată, după ce libienii au ajuns acasă, iar firma angajatoare a trimis o scrisoare de intenţie privind continuarea stagiilor de pregătire.

 

libieniDe luni de zile a avut nevoie conducerea INSEMEX pentru a aduce în România, la Petroşani, 42 de libieni de la o mare companie petrolieră – Mellitah Oil din Tripoli, la un curs de pregătire de specialitate susţinut de specialiştii INSEMEX.  Iniţial, s-a mers pe ideea instruirii acestora în ceea ce priveşte echipamentele antiex. Ulterior, în urma vizitelor pe care le-au făcut reprezentanţii companiei la Institut, stagiul de pregătire a vizat instruirea oamenilor în ceea ce priveşte salvarea, activitatea de intervenţie în anumite situaţii pe platformele lor petroliere. Programul a cuprins pregătire teoretică, practică, dar şi o mulţime de vizite, aşa încât oaspeţii din Libia să se poată şi relaxa. Totul a fost pregătit ca la carte, cu atât mai mult cu cât, la finalul stagiului de pregătire, libienii urmau să prezinte un raport către compania – angajatoare, care să conţină punctul de vedere legat de instruire dar şi de ospitalitatea gazdelor. Un amănunt extrem de important, pentru că, cei de la INSEMEX erau conştienţi de faptul că viitorul acţiunilor de acest gen depinde de atitudinea lor şi că, dacă oamenii vor fi mulţumiţi de pregătirea de specialitate şi de tot ce li se oferă se deschide calea spre noi colaborări.  Iar în ianuarie deja se vorbea despre un nou grup de 50 de persoane care să vină la Petroşani, la instruire, ori, din două în două luni să vină câte un grup.

Acţiunea aducătoare de bani frumoşi atât pentru Institut, cât şi pentru comunitate, a fost, însă, la un pas de a fi zădărnicită de o bătaie ca-n filme ce a avut loc pe finalul anului trecut în Clubul Keops din Petroşani, imediat după ce libienii intraseră în posesia diplomelor.

Libienii, „călcaţi în picioare” de un grup de români

Se pare că totul a pornit de la nişte fete, cu care libienii flirtau, gest care „le-a dat foc” unor petrecăreţi români, care nu au putut să stea pasivi şi să vadă cum străinii ”le iau” fetele. Sunt surse care spun că agresiunea ar fi fost pregătită minuţios, pentru că nu era prima dată când angajaţii companiei petroliere intrat în clubul respectiv, iar românaşii noştri ar fi aşteptat doar momentul potrivit să atace. „Într-adevăr, a fost înregistrat un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe. Cercetarea se desfăşoară sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani”, au declarat reprezentanţii IPJ Hunedoara. Iar procurorii confirmă începerea urmăririi penale în acest caz. Procurorul Dumitru Ilinca, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani spune că „şapte persoane, cetăţeni libieni au fost agresate, dar nu au depus plângere. Faţă de trei persoane, cetăţeni români, s-a început urmărirea penală pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Din declaraţiile cetăţenilor libieni a rezultat că au fost mai multe persoane implicate în agresiune, dar nu au putut fi identificate”.

Instruirea merge mai departe

Potrivit unor informaţii, libienii nu au depus plângere, deşi au fost loviţi cu sete, cum se spune, pentru a nu fi nevoiţi să vină înapoi în România pentru alte declaraţii sau în eventualitatea unui proces penal. Dar, altercaţia din club a fost la un pas de a avea un efect nefast asupra continuării stagiului de pregătire derulat de INCD – INSEMEX, ceea ce ar fi produs pierderi extrem de mari pentru firma respectivă. Abia acum reprezentanţii Institutului pot răsufla uşuraţi şi au fost de acord să dea o declaraţie de presă, pentru că au fost contactaţi de compania petrolieră în vederea continuării pregătirii. „Am primit o scrisoare de intenţie din partea companiei petroliere să facem o ofertă pentru următorul grup care va veni la noi, la instruire”, a declarat Constantin Lupu, directorul general al INSEMEX Petroşani.

Știri Similare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/