Ana Bursuc (76 de ani) şi Ana Şodrâncă (82 de ani), au rămas singurele locatare ale unui bloc ridicat în urmă cu şase decenii pentru muncitorii de la exploatările de talc, dolomită şi calcar din Lelese. Cele două femei venite în tinereţe din zona Moldovei au trăit cea mai mare parte a vieţii în clădirea cu 15 apartamente construită în munţi, într-unul dintre cele mai izolate locuri din împrejurimile Hunedoarei. Ele au lucrat, la rândul lor, în cariera de dolomită, cot la cot cu bărbaţii. Înainte de anul 1990, peste 400 de oameni erau angajaţi în exploatările industriale din Lelese, Govăjdia şi Ghelari.
Cum îşi poartă de grijă
Cariera a intrat în conservare de la începutul anilor 2000, iar uzinele şi celelalte secţii înfiinţate de comunişti, pentru a aproviziona combinatul siderurgic din Hunedoara cu materiale, au fost închise definitiv şi dezafectate. Cele două pensionare nu au avut unde să plece, deşi între timp toţi ceilalţi locatari s-au mutat, la fel cum au făcut-o şi oamenii care aveau case în jurul blocului părăginit. Ultimul a fost soţul Anei Şodrâncă. Omul a murit în urmă cu câţiva ani. Rămase singure, bătrânele s-au obişnuit să aibă una grijă de cealaltă, în singurătatea lor, deşi ambele sunt foarte bolnave.
„Până astăzi, am stat două săptămâni în spital, grav bolnavă cu plămânii, iar Ana a rămas singură în bloc. Apoi m-a trimis medicul acasă şi mi-a zis să mai vin la spital dacă mi-i rău din nou. De ceva vreme, amândouă suntem bolnave. Dimineaţa strig: babo, babo! să văd dacă n-a păţit ceva. Sau vine ea la mine şi bate cu bastonul în uşă. Dacă i se întâmplă vreuneia dintre noi vreo nenorocire, oricum prea mult ajutor n-o să aibă. Suntem ca pustnicele, în mijlocul sălbăticiei, şi de-abia ne mai putem mişca de aici”, spune Ana Bursuc.
„Nu mai ştim ce se petrece în jurul nostru”
Cele două pensionare locuiesc fiecare în câte un apartament, una de-asupra celuilalte, în blocul vechi din cărămidă, ros de igrasie, cu geamuri sparte şi pereţi scorojiţi, care pare că stă să se prăbuşească peste ele. Fac focul în sobe, cu lemne din pădure, aduc apă de la un izvor, iar televizoarele nefuncţionale din căminele lor au devenit piese de decor pentru ele. „Nu mai ştim ce se petrece în jurul nostru, în civilizaţie, decât dacă mai aflăm de la copiii şi rudele noastre din Hunedoara şi Spania, care ne mai vizitează din când în când sau ne sună. Ne mai povestesc ele ce e la televizor, dar cu politica suntem neutre. De fapt, nici nu mai vrem să ştim ce e în jurul nostru, în lume, că mai tare bagă frica în noi, însă şi izolarea în care trăim e cumplită”, spune Ana Şodrâncă.
În ultimii ani, situaţia locatarelor s-a înrăutăţit, în schimb femeile nu au mai aşteptări de la nimeni. „Nu cerem nimic, ci ne mulţumim când, poate din întâmplare, lumea se mai opreşte în dreptul blocului de aici şi mai stă de vorbă cu noi”, spune Ana Şodrâncă.
