Bogdan Ţâmpău rămâne preşedinte interimar la PNL Hunedoara

Miercuri, 14 ianuarie, membrii Biroului Politic al vechiului PNL Hunedoara s-au întâlnit în cadru oficial pentru prima dată în 2015
Începutul şedinţei, derulate în Sala Mică a Centrului Cultural “Drăgan Munteanu” din Deva, a fost marcat de mai multe dezbateri, după care conducerea interimară asigurată de deputatul Bogdan Ţîmpău a solicitat membrilor un vot de încredere pentru a-şi putea continua mandatul primit în luna decembrie a anului trecut.
Ca urmare, liberalii hunedoreni, prezenţi la şedinţa Biroului Teritorial, au trecut la vot. Cu 21 de voturi “pentru”, 7 voturi “împotrivă” şi 3 voturi nule liberalii au decis ca Bogdan Ţîmpău să rămână şi pe mai departe preşedinte interimar al Organizaţiei PNL Hunedoara până vor fi organizate alegeri statutare pentru funcţia la vârf  în “vechiul” PNL Hunedoara.

Tentativă eşuată
Membrii Biroului Teritorial Hunedoara au propus în cadrul şedinţei supunerea la vot a emiterii unei rezoluţii prin care să i se ceară vicepreşedintelui suspendat al CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, care ocupă totodată şi funcţia de preşedinte PNL Deva, să renunţe la demnitatea publică dată de PNL. Motivaţia liberalilor este aceea că, prin demisie, se va detensiona situaţia actuală din cadrul partidului, dar şi din instituţia publică de nivel judeţean. Pe surse, iniţiativa emiterii rezoluţiei ar fi fost votată cu jumătate plus unu din opţiunile celor prezenţi. După finalizarea oficială a numărătorii însă scorul a fost diferit: 13 voturi “pentru”, 12 abţineri şi un vot împotrivă, initiativa căzând la vot.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente