Nu mai puţin de 15 portsaboţi de frână specifici vagoanelor de marfă au fost găsiţi la o societate comercială din Petroşani, în urma unei razii a poliţiştilor. Şi nu a fost singura descoperire a oamenilor legii.
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Hunedoara, împreună că poliţişti ai Serviciilor de Investigaţii Criminale şi Investigarea Fraudelor, însoţiţi de jandarmi hunedoreni, au efectuat mai multe percheziţii la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea unor furturi de componente de cale ferate. Oamenii legii au descins şi la sediile mai multor societăţi comerciale din Călan, Petroşani, Pui şi Ciopeia, care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. La o societate comercială din Călan au fost găsite 3.830 de kilograme de cupru, care nu a putut fi justificată, iar poliţiştii au ridicat cuprul fără documente de provenienţă şi continuă cercetările. De asemenea, în Petroşani un centru de fier vechi deţinea 15 portsaboţi de frână pentru vagoanele de marfă, în timp ce la o societate comercială din Pui s-au găsit componente de la linia de cale ferată, respectiv plăci metalice şi tirfoane, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Furturile de pe calea ferată reprezintă o adevărată problemă în judeţul Hunedoara. Hoţii fură tot ce poate fi valorificat la centrele de fier vechi, fără să ţină cont de faptul că, de multe ori, pun în pericol siguranţa traficului feroviar.