Localnicii din satul Govăjdia, aflat la 20 de kilometri de Hunedoara, trăiesc în case ridicate la poalele unor versanţi abrupţi, stâncoşi sau acoperiţi de păduri, unde razele soarelui ajung în puţine momente ale zilei. În ciuda izolării fostei localităţi miniere, localnicii au numeroase motive de mândrie. În secolul al XIX-lea valea Govăjdiei a fost industrializată intens de statul austro-ungar, iar de atunci au rămas câteva monumente industriale unice în România: furnalul de la Govâjdia, un apeduct uriaş şi rămăşiţele căii ferate înguste, cu unul dintre cele mai lungi tuneluri din România.
„O legendă spune că la furnalul de la Govăjdia s-au turnat piese de fontă pentru Turnul Eiffel. Nu ştim dacă este adevărată, însă noi ne mândrim cu el. A rămas în picioare de peste două secole”, povesteşte Maria, o femeie care locuieşte la câţiva paşi de monumetul istoric. Furnalul unic în ţară prin vechimea lui a fost ridicat între anii 1806 şi 1810 şi a funcţionat până la începutul anilor 1920, când oraşul Hunedoara devenise un centru siderurgic important, care preluase sarcinile acestuia. Furnalul producea anual până la 8.000 de tone de fontă şi era legat de Hunedoara printr-o cale ferată îngustă, una dintre cele mai vechi din Transilvania, în prezent este dezafectată.
De asemenea, o reţea de funiculare, care însumau peste 50 de kilometri, folosite pentru transportul minereului de fier, mangalului şi calcarului, conecta Govăjdia cu Hunedoara, Bunila şi alte localităţi miniere din zonă. Furnalul a rămas în conservare, iar proiectul de restaurare a acestuia în aşteptare. Primăria Ghelari a solicitat de aproape un deceniu fonduri Guvernului României, pentru reabilitarea şi transformarea monumentului într-un muzeu al fierului şi într-un obiectiv turistic mai atractiv.
În apropiere de furnal, o potecă porneşte din curtea unei vechi biserici romano – catolice spre rămăşiţele hidrocentralei care aproviziona uzina de fier din Govăjdia. La capătul ei se afla unul dintre cele mai spectcauloase apeducte. A fost ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca lucrare de susţinere a hidrocentralei, spun localnicii. În prezent a rămas ascuns de pădure şi poate fi zărit cu greu din drum, de şoferii grăbiţi care circulă spre Govăjdia, însă îi atrage pe amatorii de fotografii care cunosc locurile.
Pe versantul opus, mai abrupt, se află rămăşiţele uneia dintre cele mai vechi căi ferate înguste din România, drumul de fier al mocăniţei care lega Hunedoara de furnalul de la Govăjdia. Traseul începea din vecinătatea Castelului Corvinilor, apoi calea ferată traversa dealurile legate prin mai multe poduri, pentru ca în final, la ieşirea dintr-un tunel uriaş, să ajungă pe valea Govăjdiei, în vecinătatea furnalului. Cei peste zece kilometri ai fostei căi ferate înguste oferă privelişti impresionante. Cel mai spectaculos punct al traseului este tunelul de aproape 800 de metri care leagă dealurile Zlaştiului de valea Govăjdiei. În aproape 120 de ani de la construcţia lui, cărămizile cu care a fost izolat au rămas intacte, chiar dacă pe alocuri apa izvoarelor din munte s-a infiltrat în tavanul său.
Tunelul mare se numără printre foarte puţinele construcţii de pe traseul mocăniţei păstrate în întregime, în timp ce în ultimii ani clădirile haltelor şi ale depourilor, viaductele, podurile, podeţele şi linia ferată au fost distruse şi au dispărut. De la celălat capăt al tunelului, drumul mocăniţei îi aduce pe turişti la zeci de metri deasupra văii Govăjdiei într-un decor sălbatic, amenajat de silvicultori ca traseu turistic.
