Robert Nelson Boyd, un explorator englez din secolul al XIX-lea, a călătorit în ţinuturile actualei Românii şi a relatat în detaliu despre aventura sa în Hunedoara, despre Castelul Corvinilor şi despre împrejuruimile orăşelului cunoscut pentru istoria sa şi pentru bogăţia zăcămintelor subsolului. Reportajul său, cu titlul „O vizită în Principatele dunărene”, a fost publicat în 1870, în volumul „Ilustrated Travels” (Călătorii ilustrate), editat de Societatea Georgafică Regală din Mare Britanie. După ce a descris sosirea sa în Deva şi călătoria cu căruţa la Hunedoara, scriitorul înfăţişa prima sa vizită în oraşul necunoscut lui până atunci, dar în care a fost nerăbdător să ajungă pentru a vizita Castelul Corvinilor.
„Am ajuns în Hunedoara după-amiază şi am oprit la hanul principal, din faţa pieţei oraşului, un perimetru de circa 20 de acrii (n.r. opt hectare), un deşert de glod traversat de un pârâu, unde nenumărate gâşte şi raţe se bălăceau. Casele din jur erau construite solid din pietre, iar prăvăliile afişau obişnuitele feluri de bunuri, cele de fierărie, şelărie şi ciorăpărie rustică. Hanul nostru este o clădire lungă, îngustă şi cu un nivel, arătându-şi ferestrele doar în faţă, iar spate are o verandă care dă spre grădini, cu numeroase uşi care duceau în diferite camere”, relata aventurierul.
„Fără a pierde timpul, am pornit spre castel, vechea reşedinţă a Huniazilor. Această interesantă relicvă a vremurilor trecute a fost aproape complet distrusă de incendiul din 1854 şi a rămas apoi neatinsă până târziu, când, aproape devenită o ruină, s-a hotărât renovarea ei şi reconstrucţia sa pe cât de apropiată posibil vechii sale înfăţişări. Foarte puţin a rămas din structura antică din spatele zidurilor, dar în prezent acoperişurile au fost aproape în totalitate înlocuite, iar meşterii sunt angajaţi în repararea zidurilor, în îndepărtarea tencuielilor şi a văruielii care acopereau vechile fresce”, scria Boyd, în 1870.
La acea vreme Castelul Corvinilor se afla în şantier, în primii ani ai celor mai ample lucrări de restaurare, al căror rezultat a schimbat radical percepţia oaspeţilor săi asupra monumentului. „Castelul este înconjurat de un şanţ, acum secat şi împânzit de vegetaţie, peste care un pod mobil duce printr-o poartă cu arcadă în curtea castelului. De o parte a acesteia este o sală de banchet magnifică, cu o galerie de o parte, cu portretele membrilor familiei zugrăvite pe pereţi. Multe dintre acestea sunt mutilate şi ruinate, dar unele au rezistat trecerii timpului şi focului, mulţumită unui strat subţire de mortar care le-a acoperit. Au rămas puţine rămăşiţe ale vechiului interior, încât mi-am putut forma doar o idee despre splendoarea sa antică şi măreţia familiei căreia i-a aparţinut”, relata autorul britanic.
Ioan de Hunedoara, eroul român
Huniazii, care au locuit formal în castel, au fost printre cei mai puternici nobili ai secolelor trecute şi au domnit peste Ungaria ca regi pentru mai mult de o sută de ani, adăuga acesta. „Hunyadi a fost de origine valahă, iar în timpul vieţii a fost devotat intereselor Ungariei şi figurează în istoria acestei ţări ca unul dintre cei mai străluciţi patrioţi. Dinastia pe care a fondat-o a domnit peste Ungaria până în 1490, în unele dintre cele mai tulburi vremuri care au lovit ţara. Toţi Huniazii au fost războinici, iar istoria domniei lor a fost o învrăjbire constantă împotriva turcilor agresivi, pe de-o parte, şi a ambiţioşilor împăraţi ai Germaniei, pe de alta”, relata Robert Nelson Boyd.
O vizită în Ghelari
O vizită făcută ruinelor Castelului Huniazilor nu poate decât să amintească multe scene strălucite din istoria acestei ţări, iar restaurarea care are loc în prezent sugerează o posibilă reînnoire a vechii grandori, când ţara, independentă şi auto-guvernată, avea un loc printre naţiunile Europei, adăuga autorul.„Am petrecut câteva ore printre zidurile acestea vechi cu nobilele lor asociaţii şi am simţit regret când le-am întors spatele pentru a coborî în sat, înapoi la cafenea şi han”, preciza englezul. După prânzul de la han, călătorul englez s-a îndreptat spre Ghelari, un loc cunoscut pentru minele sale de fier, de unde oamenii aduceau produse de fierărie pentru a le vinde în târgul din Hunedoara. „Vizita a meritat efortul, fiind foarte interesant să văd procesul topirii minereului de fier într-un asemenea loc izolat şi imensele zăcăminte de minereu de fier cum există în puţine locuri din Europa”, scria autorul.
