16.9 C
Deva
joi, octombrie 10, 2024

130 de ani de istorie pe calea ferată Hunedoara – Simeria

gara hd (2)Calea ferată ce leagă municipiul Hunedoara de Simeria a împlinit 130 de ani de existenţă. Cei 16 kilometri ai tronsonului feroviar au fost construiţi în anii 1883 şi 1884, în urma unui proiect realizat de societatea Deutch & Haas, iar la începutul lunii iunie a anului 1884, calea ferată a fost dată în folosinţă. În deceniile următoare, datorită dezvoltării oraşului Hunedoara şi a siderurgiei, calea ferată a devenit tot mai importantă pentru comunitate. În anii 1950 statul a dezvoltat proiectul feroviar, construind pe acelaşi tronson o reţea de linii industriale necesare combinatului siderurgic, lungimea totală a acestora depăşind 150 de kilometri. Abia în 1984, linia CFR Hunedoara – Simeria a fost electrificată. La începutul anilor 1950 are loc construcţia Gării Hunedoarei, unul dintre monumentele reprezentative pentru municipiu. Gara a fost proiectată de arhitecţii Dan Titu Elian şi Dan Virgil Maiorescu. Poartă şi în prezent pecetea acelor ani, în care România intrase sub dominaţia Uniunii Sovietice: steaua URSS amplasată pe turnul staţiei CFR.În prezent, traseul feroviar Hunedoara – Simeria a fost concesionat unei companii private. Numărul călătoriilor programate zilnic s-a redus în ultimii ani, iar în cea mai mare parte a fiecărei zile, peroanele gării ocupate în trecut de sute de oameni care aşteptau să pornească spre combinat sunt pustii.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/