Pentru că Penitenciarul Bârcea Mare a rămas cu o singură ambulanţă foarte veche, conducerea a decis achiziţionarea unei autosanitare de intervenţie, care va intra în dotare cât de curând.
Noul vehicul pregătit pentru intervenţii de urgenţă pe care îl va avea în dotare Penitenciarul Bârcea Mare va fi o autosanitară de tip A1. Achiziţia acesteia, la o valoare de 145.000 lei, fără TVA, se face în urma semnării, zilele trecute, a unui contract cu o societate specializată din Câmpulung, judeţul Argeş.
În fapt, noul vehicul sanitar este un combi Dacia Dokker care este modificat pentru a deveni autovehicul de intervenţie şi salvare, amenajat şi dotat pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi special echipat pentru a transporta bolnavii sau răniţii, şi va ajunge la Penitenciarul Bârcea Mare în cel mult o lună şi jumătate.
Autosanitara de tip A1 a fost achiziţionată de Penitenciarul Bârcea Mare din fonduri publice.