-0.9 C
Deva
sâmbătă, decembrie 14, 2024

“Dacă salvezi o viaţă, salvezi o lume”. Elevii hunedoreni, voluntari la salvat vieţi omeneşti

După ce timp de trei săptămâni au învăţat de la paramedicii SMURD tehnicile de prim ajutor, voluntarii au concurat astăzi pentru câştigarea titlului de cea mai bine pregătită echipă din Deva

Peste 30 de elevi de la opt licee din Deva şi-au testat marţi cunoştinţele în acordarea tehnicilor de prim ajutor în competiţia “Voluntarii Smurd”. Evenimentul a avut loc la în Sala Spiru Haret a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara, plină ochi de susţinători ai liceenilor aflaţi în competiţie.

Elevii, coordonaţi de salvatorii SMURD

La proiectul pilot iniţiat de Asociaţia Salvital Hunedoara în colaborare cu Centrul  pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (CMSU) Hunedoara au participat opt echipe de elevi voluntari a câte patru membri fiecare, sub atenta îndrumare a celor doi coordonatori, paramedicii Ion Murar şi Mircea Oros din cadrul SMURD Hunedoara.  “Astăzi se finalizează concursul “Voluntarii Smurd”, proba practică. Tinerii au participat la un stagiu de pregătire care a durat trei săptămâni, la CMSU Hunedoara. Ei au exersat măsuri de prim ajutor şi anume evaluarea primară a victimei, cu poziţia laterală de siguranţă, dezobstrucţia căilor aeriene superioare cu manevra Heimlich şi traume cu fracturi. Astăzi îi vom vedea în concurs”, a declarat Tudor Toncean, din cadrul Salvital Hunedoara.

Cunoştinţe testate practic

Fiecare voluntar din cele opt echipe a avut de demonstrat în faţa audienţei, a paramedicilor, dar şi a doctorului Tănase Popa, şeful SMURD Hunedoara, cunoştinţele acumulate pe parcursul celor trei săptămâni de pregătire, în mod practic. Chiar dacă au fost emoţionaţi, tinerii voluntari s-au descurcat cum nu se poate mai bine în acordarea primului ajutor, în situaţii limită. “Ne bucurăm foarte mult că după aceste trei săptămîni de pregătire pe care le-am avut cu elevii liceelor din Deva, am constatat că au înţeles şi şi-au însuşit foarte bine manervele de prim ajutor pe care le-am predat şi i-am iniţiat. Avem speranţa că dacă sunt puşi într-o situaţie în care sunt nevoiţi să acorde primul ajutor unor persoane, pot să o facă cu brio în orice situaţie. Eu sper să nu fie nevoiţi să le folosească niciodată”, a declarat Ion Murar, paramedic SMURD, unul dintre coordonatorii proiectului “Voluntarii Smurd”.

Salvatori benevoli

“Voluntarii Smurd” este un proiect pilot, care constă în promovarea voluntariatului în unităţile de învăţământ şi în comunitate, în vederea dezvoltării unui sistem de salvatori benevoli la nivelul judeţului Hunedoara, capabil să intervină alături de forţele profesioniste în salvarea de vieţi omeneşti. În următorul an şcolar, urmează ca proiectul să fie implementat la nivelul întregului judeţ.

[box type=”note”]Clasament “Voluntarii Smurd”

Dintre cele opt echipe de voluntari liceeni care au concurat pentru a demonstra tehnicile de salvare însuşite de la salvatorii hunedoreni, trei au urcat pe podium, primind din partea organizatorilor medalii şi cupe. Restul concurenţilor au fost răsplătiţi cu diploma de participare şi cunoştinţe serioase pentru salvarea vieţii semenilor lor.

*locul I – Liceul “Sabin Drăgoi”

*locul II – Colegiul Naţional “Decebal”

*locul III – Colegiul Tehnic “Dragomir Hurmuzescu”[/box]

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/