10.6 C
Deva
joi, mai 22, 2025

Deva: Adăpostul de Noapte s-a inaugurat odată cu gerul

De la ora 19 seara şi până la ora 8 dimineţa, oamenii străzii sunt primiţi în adăpostul de pe strada Nicolae Grigorescu unde sunt igienizaţi, primesc o masă caldă, şi pot dormi peste noapte

Deschiderea Adăpostului de Urgenţă pe Timp de Noapte din municipiul Deva a coincis cu temperaturile joase care s-au înregistrat în aceste nopţi, în judeţ. Astfel, persoanele fără adăpost nu mai sunt nevoite să se ascundă de muşcătura gerului în canale subterane sau în adăposturi improvizate, ci pot apela la Adăpostul de Urgenţă situat pe strada Nicolae Grigorescu (peste linia ferată), aflat în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Deva.

 Cazare, timp de cinci luni

“Condiţiile pentru ca o persoană să petreacă noaptea în centru este să nu aibă adăpost şi să fie de pe raza municipiului Deva. Cei care nu sunt de aici pot fi găzduiţi pe o  perioadă determinată de şapte zile, după care vom lua legătura cu localităţile de domiciliu pentru a găsi o soluţie pentru aceste persoane”, spune Elena Ivan director executiv la Asistenţă Socială.

Adăpostul dispune de 30 de locuri în camere de câte două, trei sau patru paturi, sală de mese, dar şi grupuri sanitare moderne, complet utilate. Beneficiarii care doresc să petreacă noaptea aici sunt îndrumaţi în Sala de Igienizare, unde primesc cele necesare pentru îmbăiere. Apoi, le sunt împărţite pijamale curate şi sunt îndrumaţi către sala de mese unde primesc o masă caldă.

Pentru persoanele cu dizabilităţi a fost instalat un lift interior care să îi poată transporta la etaj, în camere. Perioada maximă de cazare pentru oamenii străzii în centru este  de cinci luni de zile consecutiv.

 Consiliaţi pentru dosar  de ajutor social

“În acest moment în evidenţa Poliţiei Locale sunt în jur de 70 de persoane fără adăpost, dar nu toţi sunt din municipiul Deva. Vom vedea pe parcurs câte dintre acestea se vor adresa serviciului nostru”, mai spune Elena Ivan. Persoanele fără venituri vor fi consiliate pentru a li se întocmi dosar de ajutor social şi a avea astfel asigurările de sănătate plătite. În acest fel, dacă oamenii se îmbolnăvesc vor putea fi internaţi în spital.

Deşi clădirea se află în administraţia Primăriei Deva încă din anul 2006, lucrările pentru transformarea acestuia în adăpostul de noapte a început în luna martie a anului 2012. Preţul total al investiţiei se ridică la peste un milion de lei.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/