8.7 C
Deva
luni, mai 19, 2025

Donaţie către comunitate. Sportul alb are un nou teren de antrenament la Deva

În cadrul unui parteneriat semnat cu noua stea a tenisului românesc, Simona Halep, retailerul Dedeman, va finanţa câte un nou teren de tenis în fiecare localitate unde va deschide un nou magazin

Copiii de la Clubul de Tenis din Deva dar şi locuitorii oraşului au din această toamnă la dispoziţie un teren de tenis nou-nouţ, unde se pot antrena sau pot să înveţe sportul alb. Noua bază de antrenament, în valoare de 30.000 de euro este donată comunităţii de retailerul de construcţii şi amenajări interioare Dedeman, în cadrul unui parteneriat cu jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial în clasamentul Women’s Tennis Association (WTA). Parteneriatul care se desfăşoară sub sloganul „Performanţă 100% românească”, prevede ca pentru fiecare nouă unitate construită, retailerul condus de doi români, va finanţa şi un teren de tenis.

Încă un teren nou, la anul

Deva este primul oraş care beneficiază de un astfel teren de tenis, după ce Dedeman a deschis săptamâna trecută aici un magazin de 11.000 de metri pătraţi. “Meritul este al celor de la Dedeman care în urma parteneriatului cu Simona Halep donează terenul de tenis comunităţii. Sper că va fi folositor copiilor care doresc să practice acest sport, mai ales că avem talente şi sunt foarte mulţi copii care doresc să înveţe acest sport. Am vorbit deja cu câţiva antrenori, iar pe baza unui program vor putea veni la teren toţi cei care doresc să joace tenis. Administratorul firmei Dedeman mi-a promis că anul viitor va mai construi lângă acest teren de tenis încă unul, deci vom avea două”, a declarat Petru Mărginean joi, odată cu inaugurarea noii baze sportive construite pe platoul de la Pădurea Bejan. Până la data de 1 septembrie, când terenul va fi deschis pe toată durata zilei, programul de funcţionare va fi de şase ore pe zi, de la ora 8 la ora 11 şi de la ora 15 la ora18.

Performanţă şi în tenis la Deva

“Odată cu acest nou teren putem beneficia de mai multe antrenamente pentru copiii de la Tenis Club Deva, care deşi este la început, numără deja 50 de membri. Urmează să facem performanţă, deoarece sunt copii talentaţi, iar fară costuri suplimentare pentru teren, putem să creştem şi talentele să ajungă la performanţă”, a spus antrenoarea Laura Moţ. În prezent copiii care fac tenis de performanţă la Deva se antrenează pe terenul privat au unui om de afaceri din oraş.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/