Proiectul de înfrăţire s-a discutat cu prilejul Târgului European al Castelelor ce s-a desfăşurat la Castelul Corvinilor în perioada 1-3 mai 2015
Municipiile Hunedoara şi Veles au caracteristici similare, atât ca număr de locuitori, profil economic, cât şi din punct de vedere istoric, susţin reprezentanţii Primăriei Hunedoara
Frăţia „castelanilor”
Numele de Veles provine de la un zeu slav. După cel de Al Doilea Război Mondial, numelui localităţii i se adaugă particula Titov, în onoarea preşedintelui Josip Broz Tito. După ce Republica Macedonia devine stat independent, Titov Veles, capătă denumirea de astăzi. „Premisele încheierii unui acord de înfrăţire între localităţile Veles şi Hunedoara, care să permită dezvoltarea unor relaţii economice, culturale şi sociale, s-au conturat în urma participării unei delegaţii oficiale din municipiul Veles la Târgul European al Castelelor ce s-a desfăşurat la Castelul Corvinilor în perioada 1-3 mai 2015. Reprezentanţii Patrimoniului Arhitectural din Veles s-au aflat printre expozanţii prezenţi la prima ediţie a Târgului European al Castelelor. De asemenea, din delegaţia oficială a făcut parte şi primarul municipiului Veles, Domnul Slavco Cadiev”, scrie în propunerea de înfrăţire. Municipiul Veles mai este înfrăţit cu Slobozia şi cu oraşul Pula din Croaţia.