-1.1 C
Deva
joi, decembrie 5, 2024

La pământ. Încă o terasă neautorizată a fost desfiinţată

Pentru prima dată în acest an, lucrătorii de la  Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală din cadrul Primăriei Deva au avut ca sarcină executarea demolării unei terase a unui bar din oraş, construită fără acte, pe domeniul public

Administraţia locală continuă şi în acest an acţiunea de demolare a construcţiilor ilegale amplasate pe domeniul public al municipiului Deva. După numereroase notificări trimise administratorului, ieri a venit rândul unui bar din apropierea Pieţei Centrale din municipiul reşedinţă de judeţ să rămână fără terasă.

La acţiune a participat Poliţia Locală Deva împreună cu Serviciul Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură dar şi Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM) din cadrul Primăriei Deva, ca executant al lucrărilor.

 Demolare forţată

„În urma dispoziţiei primarului se trece la demolarea construcţiilor amplasate ilegal pe domeniul public al municipiului Deva. Deşi proprietarul a primit în mai multe rânduri avertismente legate de desfiinţarea construcţiei din lemn, nu a luat nicio măsură, drept urmare vom trece la demolarea forţată prin mijloace proprii ”, a declarat Forin Poienar, şef  Birou Parcuri Fântâni şi Domeniul Public din cadrul SPIGM Deva.

Patru lucrători înarmaţi cu toate uneltele necesare au început desfiinţarea construcţiei, după ce în prealabil Poliţia Locală i-a îndrumat pe clienţii aflaţi pe terasă în incinta localului sau i-au poftit să elibereze zona unde se execută lucrări de dezasamblare. Toate materialele rezultate din desfiinţarea terasei din lemn vor fi depozitate pe o perioadă limitată în curtea SPIGM Deva, iar dacă acestea nu vor fi solicitate de proprietar, vor fi distruse.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/