Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate forţe importante, atât pompieri militari, cât şi civili
Un incendiu ce putea avea avea urmări grave a reuşit să fie stins, cu mari eforturi, de către Detaşamentul de Pompieri Orăştie şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Romos.
În condiţii vitrege
Incvendiul s-a manifestat, în a doua zi de Paşti, la fondul forestier al comunei Romos, fiind afectate 7 hectare de pădure de cer şi gorun. „Pompierii şi voluntarii au acţionat în condiţii vitrege, respectiv teren accidentat şi lipsa surselor de apă pentru stingere. Propagarea incendiului a fost favorizată de vântul puternic care a suflat în zonă, forţele de intervenţie reuşind să izoleze arderea adoptând metoda decopertării solului în faţa direcţiei de dezvoltare a incendiului. După îngrădirea incendiului au acţionat în zona arsă pentru îndepărtarea focarelor izolate prin înăbuşirea cu pământ şi doborârea cu ajutorul motofierăstraielor a copacilor care riscau să se reaprindă. Incendiul a fost generat de folosirea focului în suprafeţe deschise pentru igienizare”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara.