Elevii navetişti de la Liceul de Arte din Deva au, de ieri dimineaţă, un mijloc de transport în plus la dispoziţie. La cererea primăriei a fost adus şi predat reprezentanţilor instituţiei de învăţământ noul microbuz şcolar.
Microbuzul primit are o capacitate de 16+1 locuri, iar valoarea acestuia a fost de 109.279,96 lei. „În primul rând e important pentru cele două şcoli, am mai dat un microbuz la începutul lunii iunie tot unui colegiu vocaţional. Au activităţi culturale, transportă elevii în anumite oraşe pentru evenimentele culturale,dar le folosesc şi pentru transportul elevilor din satele apropiate în timpul săptămânii”, a declarat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva .
Atât reprezentaţii unităţii de învăţământ, cât şi elevii s-au declarat încântaţi de noul mijloc de transport. Până în prezent elevii se deplasau la spectacole cu vechiul microbuz şcolar sau cu maşinile părinţilor. De acum, cu noul mijloc de transport elevii vor putea merge la concursuri într-un număr şi mai mare. Reprezentanţii primăriei au promis de asemenea că vor depune actele necesare pentru achiziţionarea fie a două noi microbuze, fie chiar a două autocare pentru aceasta importantă unitate de învăţământ.




