Comercializau ochelari de soare fără respectarea normelor în domeniu, dar au fost sancţionaţi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara.
ANPC a desfăşurat, la nivel naţional, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea ochelarilor de soare. În total, au fost verificaţi 553 operatori economici., iar la 416 operatori economici s-au depistat abateri de la prevederile legale. Potrivit ANPC, pentru abaterile constatate operatorilor economici li s-au aplicat 486 sancţiuni, dintre care 258 amenzi contravenţionale în valoare de 646.300 lei şi 228 avertismente. De asemenea, s-au oprit temporar de la comercializare 13.702 perechi de ochelari în valoare de 527.019 lei şi definitiv pentru 200 perechi de ochelari în valoare de 2.535 lei. Iar judeţul Hunedoara a fost pe lista celor unde s-au descoperit nereguili. Astfel, s-au găsit la vânzare ochelari de soare care nu aveau menţionat numărul pentru categoria de filtru şi nici avertismentul „Neadaptat pentru privirea directă a soarelui, fără numărul corespunzător pentru categoria de filtru, numărul şi anul standardului european SR EN 1836” şi nici avertismentele „Neadaptat pentru conducerea autoturismului şi utilizatorii autostrăzilor” sau cu menţiunile din prospecte cu caractere mici, ilizibile. În alt caz lipsea declaraţia de conformitate, care atestă că produsul este conform şi trebuie să fie conţinută în dosarul tehnic Deficienţe s-au găsit şi în ceea ce respectarea prevederilor legii privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii. Astfel, la un comerciant era afişat un banner referitor la o promoţie, fără însă a fi însă clar precizate preţul sau modul de calcul al preţului . „Pe banner se menţiona „PROMOŢIE DE VARĂ LA OCHELARI DE SOARE – 70 % pentru a doua pereche cumpărată şi până la – 20 % discount pentru prima pereche cumpărată. Detalii în magazin. Magazinul îşi rezerva dreptul de a modifica oricând condiţiile de desfăşurare a promoţiei”, ce contravine prevederilor legale, constituind o practică incorectă a comerciantului în relaţia cu consumatorii”, au precizat reprezentanţii ANPC.


