0.7 C
Deva
luni, decembrie 9, 2024

Pentru şomeri: Te califici şi primeşti şi bani

Oferta este valabilă pentru persoanele din Valea Jiului care se află în căutarea unui loc de muncă

Primăvara aduce vești bune pentru șomerii din Valea Jiului. Astfel, începând cu luna aprilie acestia pot participa la câteva noi cursuri de calificare, puse la dispoziție de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă.

Nu-i uşor

primavara

Găsirea unui loc de muncă în Valea Jiului este o adevarată provocare, iar asta o știu cel mai bine șomerii, care pe zi ce trece sunt tot mai mulți. Ca să le vină în ajutor, Agenția Judeteană de Ocupare a Forțelor de Muncă organizează frecvent cursuri de recalificare. Luna aprilie a acestui an vine cu o noutate pentru cei fără un loc de muncă. Astfel, de luna viitoare se vor organiza şapte cursuri de calificare, două dintre acestea, de lucrător în pensiune turistică şi confecţioner tâmplărie PVC şi aluminiu, făcând parte dintr-un proiect care prevede şi alocarea unei subvenţii participanţilor. Celelalte cursuri organizate sunt de zidar, pietrar – tencuitor, coafură – manichiură, montatori pereţi rigips şi carton şi instalator gaz. Dacă locurile nu se vor ocupa în aprilie, cursurile vor începe în luna mai, cei de la Agenţia Locală de Ocupare a Forţei de Muncă Petroşani fiind de părere că se poate ajunge în această situaţie la maxim două din cele şapte cursuri pe care le vor organiza. Aceste cursuri sunt foarte bune pentru cei aflați în cautarea unui loc de muncă. Unul dintre lucrurile care îi atrage pe șomeri este subvenția oferită, care, din fericire pentru ei, nu este deloc mică.

Raluca Cetean

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/