-1.7 C
Deva
miercuri, februarie 11, 2026

Pericol. Antibioticele administrate “după ureche”, un duşman tăcut

Utilizarea abuzivă a antibioticelor provoacă apariţia bacteriilor multirezistente, care în timp, pot să nu mai răspundă la nici unul din antibioticele existente, determinând infecţii dintre cele mai diverse

antibiotice

Abuzul de medicamente şi în special de antibiotice este un real pericol pentru toţi cei care se expun la aceste substanţe chimice, fără a avea nevoie. În judeţ, doar în semestrul întâi al acestui an au fost semnalate peste 120 de cazuri noi de tuberculoză, ce rezistă la antibiotice multiple. Alte boli, cum ar fi bronhopneumopatia obstructiva cronica, de care suferă peste 12.000 de hunedoreni se tratează în fazele de acutizare doar cu antibiotice. În ambele cazuri, rezistenţa acestor bacterii la antibiotice poate fi fatală pacienţilor.

Conform prescripţiei medicale

“Utilizarea antibioticelor se face doar conform reţetei medicului care le-a prescris. Antibioticele nu ajută împotriva răcelii, gripei, tusei, durerilor şi nu pot trata migrenele sau orice fel de febră. Există alte medicamente care tratează aceste simptome”, spune Cecilia Birău, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. Rezistenţa la antibiotice, în urma consumului acestor substnţe chimice “după ureche” este una dintre cele mai importante ameninţări pentru siguranţa pacienţilor din spitale. Bacteriile rezistente la antibiotice reprezintă o prezenţă zilnică în multe unităţi spitaliceşti, unde afectează siguranţa pacienţilor, cresc morbiditatea şi mortalitatea, dar şi durata medie de spitalizare. În spitalele judeţene, în creştere comparativ cu anii precedenţi, doar în semestrul întâi s-au înregistrat 18 cazuri de infecţii nozocomiale.

Campanie de informare

Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul DSP Hunedoara organizează luni, o campanie de conştientizare cu ocazia Zilei Europeane de Luptă Împotriva Antibioticelor. Acţiunile vor avea loc la la Grădiniţa P.P. Nr. 7, structură a Grădiniţei P.P. Nr. 6 în Deva şi la Colegiul Naţional “Aurel Vlaicu” din Orăştie.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente

/*ADNOW*/