Actorii deveni abordează pentru prima dată musicalul într-o comedie de moravuri, care confirmă geniul lui Oscar Wilde. Deliciul piesei constă în limbaj.
Dialogul spiritual şi jocul actoricesc au făcut ca premiera piesei „Bună seara, iubire” să se bucure de succes, sâmbătă, pe scena Teatrului de Artă
Curaj şi multă emoţie din partea actorilor deveni pentru a intra în pielea şi costumele personajelor de secol XIX în musicalul „Bună seara, iubire”, o adaptare după „Ce înseamnă să fii Onest”, a lui Oscar Wilde.
Jocurile au fost făcute şi rolurile asumate, sâmbătă seara, la premiera spectacolului în care se cântă şi se dansează de la început până la sfârşit.
Musicalul n-a fost doar o noutate pentru actori, ci şi o provocare care a adus în faţa spectatorului scene de un comic savuros şi elegant.
Deliciul piesei constă în limbaj – cum se întâmplă, în genere, în scrierile lui Wilde, iar personajele nu sunt nici ele mai prejos. Toate păstrează aura aristocratică a englezilor secolului 19 şi totuşi, autorul îşi bate joc de ele. Dialogul spiritual şi satira la adresa ipocriziilor societăţii londoneze au făcut ca premiera să se bucure de succes.
Poveste din Anglia victoriană
„Bună seara, iubire” este al nouălea spectacol din repertoriul Teatrului de Artă Deva. Comedia aduce pe scenă poveştile a doi gentlemeni prieteni – Jack Worthing (interpretat de Dan Mirea) şi Algernon Montcrieff (întruchipat de craioveanul Laurenţiu Tudor).
Jack e un copil găsit într-o valiză din Gara Victoria şi adoptat de un nobil. Pe domeniul său din Hertfordshire este cunoscut drept un tânăr respectabil. Ani buni, el pretinde că ar avea la Londra un frate pe nume Onest, care duce o viaţă scandaloasă. În realitate, Onest este doar un alibi care-i permite lui Jack să plece din capitală oricând doreşte, pentru acelaşi tip de viaţă pe care-l critică în cazul fratelui imaginar.
Algernon recunoaşte în tactica lui Jack propriul său truc – un prieten inventat, pe nume Bunbury, a cărui sănătate şubredă îi permite să scape din când în când de plictisitoarele obligaţii din „înalta societate”.
Cei doi intră în bucluc când îşi prind urechile în poveşti de dragoste care se intersectează. Jack e îndrăgostit de Gwendolen, verişoara lui Algernon, care la rândul lui e îndrăgostit de Cecily, pupila lui Jack. Situaţia nu poate dura la nesfârşit. Jocul identităţilor false riscă să devină periculos pentru că ambele tinere visează să se mărite cu un bărbat pe nume Onest, care le inspiră încredere absolută. Singura speranţă a amicilor este preotul Chasuble (Mihai Panaitescu) – îndrăgostit, la rândul lui, de guvernanta lui Cecily – la care apelează în aceeaşi zi pentru a-i boteza Onest.
Intrarea în scenă a teribilei Lady Bracknell, mama lui Gwendolen, declanşează un întreg lanţ de dezvăluiri, şantaje şi revelaţii. Până şi Turnul Londrei pare un copil în faţa Roxanei Olşanschi, care întruchipează cu aplomb şi cu ştiinţă a replicii comice o Lady Bracknell autoritară, căreia nimeni nu-i crâcneşte.
După o serie de certuri şi împăcări, încurcături şi dezvăluiri, tărăşenia iese la suprafaţă. Un moment care în realitate ar părea penibil şi greu de suportat, devine foarte comic în piesă – scena în care Jack şi Algie îşi demască adevărata identitate, iar spectatorul află misterul naşterii lui Jack şi descoperă, odată cu personajele, că gentlemenii sunt, de fapt, fraţi.
În frenezia regăsirii identităţii şi a rezolvării situaţiei pline de dedesubturi, piesa se încheie cu nu mai puţin de trei căsătorii – cele două ale tinerilor şi o a treia, între guvernanta lui Cecily, Miss Prism, şi preotul Chasuble.
