16.9 C
Deva
joi, octombrie 10, 2024

Program social derulat de Ministerul Educaţiei. Sprijin de la stat pentru achiziţionarea de computere

computerElevii şi studenţii care provin din familii cu venituri mici, pot beneficia şi în acest an de programul social „Euro 200″, pentru acordarea unui sprijin financiar în vederea stimulării achiziţiei de computere. Ajutorul financiar acordat de Ministerul Educaţiei prin derularea programului, reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, fără a depăşi valoarea calculatorului achiziţionat.

Termen limită, 21 aprilie

Beneficiarii programului social sunt elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie, mai puţin elevii care au beneficiat deja de acest sprijin. Depunerea cererilor pentru obţinerea bonurilor valorice necesare achiziţionării unui calculator se face din 1 şi până în 21 aprilie . Solicitările pot fi depuse în fiecare unitate de învăţământ preuniversitar şi în fiecare universitate la comisiile organizate în acest scop.

Eliberarea bonurilor, la sfârşitul lunii iunie

Rezultatele finale ale solicitărilor vor fi afişate în data de 3 iunie în fiecare instituţie de învăţământ. Eliberarea bonurilor valorice începe în 24 iunie şi se finalizează în 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă a computerelor se poate realiza în perioada 24 iunie – 31 august. Anul trecut, peste 21.000 de elevi şi studenţi au achizionat computere prin intermediul acestui program.

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/