15.5 C
Deva
joi, mai 15, 2025

Rangerul Florin Hălăştăuan – premiant fără premii

hombreÎn fiecare sfârşit de săptămână, câteva zeci de hunedoreni îşi dau întâlnire în centrul municipiului Deva, pentru a premia simbolic un localnic ce poate fi considerat model pentru semenii săi, prin ceea ce a făcut. Iniţiativa civică îi aparţine fostului jurnalist Dan Terteci şi s-a bucurat de succes. Numărul participanţilor la întâlnirea cu „premienaţii fără premii” a fost tot mai mare de la săptămână la săptămână, iar pe lista celor care s-au bucurat de aprecierea hunedorenilor s-au aflat, până în prezent, alpinista Alexandra Marcu, poliţistul Florin Bolosin, pompierul Claudiu Pălimariu, custodele Peşterii Bolii Imre Szuhanek.

La sfârşitul săptămânii trecute premiantul campaniei civice a fost Florin Hălăştăuan, ranger în Parcul Naţional Reteza. „Florin Hălăştăuan a fost ales, dintre mii de rangeri din Europa, să reprezinte continantul în conducerea Federaţiei Internaţinale a Rangerilor şi a fost primul ranger angajat din România de către Administaţia Parcului Naţional Retezat. Aveţi ocazia să-l cunoaşteţi, să-i spuneţi o vorbă caldă şi să fiţi parte dintre cei care-i vor mulţumi oficial printr-o diplomă şi un buchet de flori”, spune Dan Terteci, iniţiator al campaniei „Premianţii fără premii”. Florin a primit buchetul de flori şi dimploma de premiant, semnată de hunedorenii prezenţi la întâlnirea organizată în Piaţa Victoriei din Deva.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/