Zeci de hunedoreni, dar şi turişti veniţi din mai multe oraşe ale ţării, au sărbătorit, sâmbătă, Noaptea Muzeelor la Castelului Corvinilor.
Monumentul şi-a deschis porţile gratuit pentru vizitatori, până la miezul nopţii
Expoziţii în premieră, locaţii ale Castelului Corvinilor deschise publicului pentru prima dată, spectacole susţinute de Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, muzică şi proiecţii de filme care au avut ca subiect celebrul monument au fost câteva dintre surprizele oferite hunedorenilor, şi nu numai, de organizatorii Nopţii Muzeelor în fosta reşedinţă a lui Iancu de Hunedoara.
Expoziţie în premieră
Evenimentul a durat până la miezul nopţii şi a fost centrat în jurul unei descoperiri arheologice inedite – scheletul unei domniţe, datând din secolul al XII-lea.
Piesa a fost descoperită în 2008, la 60 de metri de Castel, şi reprezintă o parte a unei necropole care deservea aşezarea medievală timpurie de la Hunedoara. Alături de schelet, au fost descoperite şi podoabe de argint, precum şi un ac de păr. Potrivit specialiştilor, scheletul prezintă urme care sunt rezultatul unor lovituri postmortem, iar poziţia anatomică a acestuia conduce la concluzia că a avut loc o înmormântare secundară.
„Faptul că falangele labelor picioarelor nu sunt dispuse în conexiune anatomică ne arată că acest schelet a fost manipulat, după care a fost reînmormântat şi, evident, nu a mai stat nimeni să reaşeze falangele în poziţie anatomică. În acelaşi timp, acul de voal descoperit în mormânt a fost găsit în apropierea genunchiului şi nu în locul în care ar fi trebuit să se afle de fapt”, a explicat dr. Sorin Tincu, muzeograf la Castelul Corvinilor, specialistul care a descoperit scheletul.
Descoperirea nu este unicat în zonă. Un cimitir datând din aceeaşi perioadă a fost cercetat la Răcăştie, pe Dealul Comorilor, iar materialul arheologic descoperit se află astăzi la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Scheletul domniţei rămâne totuşi o descoperire importantă – spun specialiştii – pentru că s-a reuşit astfel reconstituirea întregului ansamblu medieval timpuriu de la Hunedoara: Cetatea, aşezarea civilă şi necropola.
Inedita piesă, care a fost expusă publicului pentru prima dată la Noaptea Muzeelor, poate fi vizitată permanent. Cercetătorii speră ca aceasta să reprezinte un prim pas în alcătuirea unei expoziţii de amploare care să cuprindă şi alte exemplare descoperite în cimitirul de la Răcăştie.
Povestea ultimelor clipe din viaţa domniţei a fost refăcută la Noaptea Muzeelor, într-un spectacol inedit, de membrii Ordinului Cavalerilor de Hunedoara. În plus, vizitatoarele Castelului au primit copii ale bijuteriilor descoperite asupra scheletului.
Noaptea Muzeelor, sărbătorită în toate oraşele din ţară, a fost organizată pentru al doilea an consecutiv la Castelul de la Hunedoara.