Participarea elevilor din Corul Lira al Liceului de Arte ,,Sigismund Toduță” Deva la spectacolul de operă Tosca, din cadrul festivalului de muzică clasică Hunedoara Lirică a dat un nou motiv de mândrie școlii de muzică devene.
După cum se știe, în perioada 16-21 iulie 2017 a avut loc Festivalul internaţional de operă şi muzică clasică intitulat Hunedoara lirică , eveniment cultural desfăşurat atât în Deva cât şi în Hunedoara şi Petroşani. Corul Lira al Liceului de Arte ,,Sigismund Toduță” Deva , format din elevi ai claselor V-VIII în colaborare cu elevi din clasele de liceu, având ca dirijor pe profesorul Călin Sân, a participat în spectacolul cu Opera „Tosca” de Giacomo Puccini, la invitaţia Directorului festivalului şi al Teatrului de Artă – Deva, Mihai Panaitescu, precum şi a Directorului artistic al festivalului, profesorul dr. Theodore Coressi din Viena. Elevii corului au luat parte la repetiţiile zilnice în perioada vacanţei, alături de muzicieni renumiţi pe plan naţional şi internaţional.
,,Pentru elevii Liceului nostru a fost o mare împlinire şi o adevarată lecţie de muzică pe tot parcursul repetiţiilor, atât sub aspect vocal cât şi coregrafic, alături de solişti şi intrumentişti renumiţi pe plan internaţional, cum ar fi : Anooshah Golesorkhi, Catarina Lal , Hector Lopez, Marco Ascani, Orest Pîslariu Ranghilof, Octavian Vlaicu, Stella Kavvadia Alevra , Filarmonica “Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta dirijorului Juan Cantarel.
Mă bucur foarte mult că elevii corului au înteles importanţa acestui eveniment de excepţie şi au venit la repetiţii chiar dacă acestea s-au desfăşurat în perioada vacanței lor de vară. Este al doilea an când Corul LIRA este invitat să participe într-o operă clasică. Anul trecut Corul Lira a interpretat o parte din binecunoscuta Cantată scenică aparţinând compozitorului Carl Orff, şi anume Carmina Burana, alături de Corul Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, în cadrul programului Opera Nights.” , ne-a declarat profesorul Călin Sân.




