23.7 C
Deva
marți, iulie 23, 2024

„Deva înfloreşte” până-n toamnă

Termenul de înscriere la concursul „Deva înfloreşte!” a fost prelungit până în data de 30 septembrie 2017, iar votul online va fi deschis în perioada 1-15 octombrie 2017, la solicitarea mai multor deveni care şi-au decorat grădinile cu specii de plante care înfloresc în perioada august-septembrie.

Primăria Municipiului Deva premiază cele mai frumoase zone cu flori amenajate de locuitorii oraşului în cadrul unei competiţii care are ca scop conştientizarea opiniei publice asupra păstrării curăţeniei şi înfrumuseţării spaţiilor verzi care ne înconjoară. „Cele trei secţiuni ale concursului sunt: Cel mai frumos balcon cu flori, Cea mai frumoasă grădină cu flori şi Cea mai frumoasă zonă cu flori din jurul blocurilor. Pentru fiecare secţiune se acordă trei premii, iar câştigătorii vor fi desemnaţi de cetăţeni, prin vot online, pe www.primariadeva.ro. Persoanele care doresc să se înscrie în concurs trebuie să trimită 3 fotografii cu aranjamentele florale din balcon, grădină sau zona aflată în jurul blocului, împreună cu adresa, numele şi numărul de telefon pe adresa relatii.presa@primariadeva.ro sau direct la Primăria Municipiului Deva – Centrul de Informare a Cetăţeanului”, informează biroul de presă al Primăriei.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/